N-am tendinţe de shopping compulsiv,
mă enervează promoţiile cu 30% gratis (la ce-mi trebuie 1,3 kg de
făină când în reţetă se cere doar unul?), cumpăr de obicei fix
ce mi-am propus sau ce-mi amintesc că ne trebuie, dar la plicuri cu
seminţe nu mă pot abţine. Aşa că, dacă tot am ajuns la Obi
(domnul meu a trebuit să-şi ia o altă drujbă, precedenta cedând,
fix după expirarea garanţiei, într-o piesă de antimoniu care nu
se găseşte, aşa că a luat una identică, să aibă piese de
schimb în caz de), am dat o raită pe la departamentul grădină.
Ghivecele nu m-au ispitit (Dane, am întrebat de roiniţă şi au
spus că aduc primăvara), la bulbi m-am uitat lung şi-am plecat
fără tentaţii (dacă găseam crocuşi portocalii, luam), nici
măcar oferta aniversară cu trandafiri la 6 lei nu m-a făcut să
vibrez, dar la seminţe... Aş fi luat nenumărate plicuri de flori,
dar am pe stoc măcar vreo 10-12 şi nici loc unde să le pun nu e,
aşa că m-am hotărât să fac răsaduri. Vinete, ardei de mai multe
mărci, varză de toamnă şi oareşce bonusuri (de la leuştean la
cimbru, trecând prin morcovi şi păstârnac, dacă-mi trebuie?).
Când mă gândesc cât mai e până în martie, mă întreb dacă nu
cumva ar trebui să inventez o cutie mai mare pentru seminţe.
Activităţi gospodăreşti nu prea
multe, dar de timp mâncătoare: domnul meu a primit a doua tură de
lemne, a tras mustul din butoi în damigeană şi a probat drujba cea
nouă. Eu iar am udat, am pus câteva borcane de gogonele cherry cu
sfeclă roşie (iar arată a compot de vişine), am bucătărit (îmi
creşte inima când fac mâncare numai din produse producţie
proprie) şi am mai cules trei meri (rezultat – încă trei lădiţe
de pus în beci, patru pungi zdravene de mere rase la congelator, freshul aferent, cam
doi saci de mere de dăruit plus trei găleţi, tocate pentru
rachiu).
Week-end-ul ni l-am început cu o fugă
până la Bucureşti, de unde am recuperat copil student în atelă
ghipsată; urmează două săptămâni de nepus picior în pământ,
de ţopăit, de stat acasă, pentru că şi studenţii au nevoie până
la urmă de vacanţă.
În rest, facem şi refacem planuri de
mutare brad molid flori albe cu tije aster bujori, ce pruni tăiem şi
când, unde săpăm şi ce plantăm acolo – clar căpşunele vor
dispărea din peisaj -, unde inventăm locuri pentru seminţele
aflate pe stoc. Şi mai facem bilanţuri, comparaţii cu anul trecut,
iar unele concluzii (de prin iunie nu am cumpărat deloc fructe, de
la începutul lui iulie nici legume sau plante aromatice) ne umplu
inimile de mândrie grădinărească.
Azi e prima zi de toamnă; e rece, bate
vântul şi de dimineaţă au căzut şi vreo 10 stropi de ploaie pe
metrul pătrat. Iar eu am am reuşit să dau fila în calendar pe
octombrie.
4 comentarii:
Frumoooos !!! Si nu te necaji, ca semintele rezista si mai multi ani :)
E multumit domnul de noua drujba ?
@Basarica - da, macar si pentru faptul ca lantul e nou:D
Sa tot ai asa toamna!
Buna ideea cu drujba identica, pentru piese de schimb! Nu mi-ar fi trecut prin gand.
Trimiteți un comentariu