Muşchi vs. creier; sau invers

Prin piaţa roşie, tăind diagonal drumul, trei adolescenţi cu gecile descheiate şi cămăşi bleu merg grăbit. Un băiat slab şi înalt, adus de umeri, cu mâinile în buzunare, un altul – mic şi rotofei, care loveşte agale o minge de baschet - şi între ei o fată; frumuşică, blondie, subţirică, delicată, cu pletele în vânt.

Băiatul înalt mătură cu privirea pe jos şi face paşi uriaşi, rotofeiul simulează pase-n joc de glezne, fata face paşi mulţi, mici şi deşi ca să păstreze ritmul băieţilor şi îi tot povesteşte băiatului înalt despre ce bine e să mergi la sală, faci muşchi, arăţi altfel şi în plus e şi sănătos. Gesticulează larg, îl atinge pe braţe, pe piept, pledează convinsă:

- Măi omule, şi te şi îngraşi. Un chil de muşchi e mai greu ca un kil de grăsime!

Rotofeiul întrerupe, pentru mai puţin de-o secundă, bătutul mingii:

- Un chil de şuncă de-a ta e egal cu un chil de plumb, blondo!

- Ce-ai mă, cum să fie, ce, io-s grasă?

- Un chil e un chil şi gata, tu vorbeşti acolo de volum, deşteapta lu' profa de fizică!

Băieţii pornesc în râs sincron, rotofeiul se avântă în pas săltat cu mingea lui, se întoarce şi îi trimite o pasă lunganului pe traiectoria capului fetei. Ea face un pas în spate, îşi pune pe chip un zâmbet de seninătatea creierului spălat dogmatic, încearcă să prindă mingea, dar o ratează. Lunganul aleargă, o prinde şi pleacă toţi trei către liceu.