Like?:)

joi, 13 iunie 2013

Raport periodic despre pisici

Jinx e în faza criminal în serie: prinde tot, ucide tot, nu mănâncă nimic din pradă, dar o apără vajnic cu mârâieli şi amenințări; pisucele îl enervează crunt, le scuipă preventiv, însă încearcă să evite să ajungă în zona bântuită de ele. Maşa e straniu de relaxată – că, de, are hrană la greu şi variată de când cu puii –, dar e și ea criminal, numai că în paralel: nu iartă nimic mişcător pe moşie, numai că dacă respectiva creatură se ascunde se mai face că uită de ea. Tot ce prinde duce ofrandă puilor, uneori şi de mai multe ori pe zi, plus că mai reuşeşte când şi când să-i distragă atenţia lui Jinx şi să-i ia capturile. Și Mașa, și Jinx sunt ocupați de câteva zile să-și apere arealul de doi motani – unul portocaliu, unul alb cu griuri -, care vin probabil după vreo pisică la estru (îi suspectez pe vecinii ce vor să-și facă pensiune că și-au luat felină); când nu e ocupat cu pânditul şobolanilor – iar am mai găsit unul mort în curte –, merge şi Hades cu ei la patrulare şi alergat intruşi. Două mâţe negre şi-un câine mic, negru şi el, prin lucerna verde verticală.
Pisucele au deja şase săptămâni, explorează curtea şi casa, mănâncă de toate, curtează cuptorul cu microunde când aud semnalul sonor, fug ca apucatele, se urcă pe blugii noştri ca pe scară, dorm pe scaune, pe lada de cereale, în ligheane, pe sacul cu tărâţe, oriunde, numai în căsuţa lor nu. Au descoperit cum se folosesc jucăriile şi mingiuţele săltăreţe, fac curse prin spatele frigiderului, aragazului şi maşinii de spălat, cochetează nedumerite cu hrana vie pe care le-o aduce mama lor, fug de Jinx, dar nu şi de câinii care vin să bea apă, se luptă violent, vânează frunze bătute de vânt. Frida nu pare să-şi schimbe culoarea ochilor – are tipa coloritul blănii specific siamezelor -, dar la Igor se vede că din albaştri ochişorii lui vor deveni galbeni sau kaki.
Le-am scos la plimbare prin chioşc şi grădină, le-am dus prin casă – ambele, ţinute pe umeri, cum stau papagalii -, ne distrăm punându-le în cele mai diverse situații și nu le luăm prea tare în serios. Trebuie să fim continuu atenţi să nu călcăm într-o pisică şi tare ne distrează mâţucele cu joaca lor, cu mirarea continuă din ochișori şi cu hotărârea pe care o au să ajungă în braţele noastre. Seară de seară stăm o vreme să ne amuzăm cu ele, cu Mașa, cu Jinx; viață de mâță, ca un documentar NatGeoWild, numai că pe terasa din dotare.

4 comentarii:

vax albina spunea...

Pisicile mele invidiaza pisicile tale. Degeaba le iau jucarii. Balconul e singura lor oaza de aer curat. Recunosc ca am rosii pe balcon, muscate si busuioc si zorele.

simf spunea...

@vax albina - si nu se tolanesc in/pe busuioc? jinx are o pasiune sa se culce in/pe toate plantele aromatice. daca ai rosii in balcon, probabil vin fluturi, albine - potentiale prade, oricum bune de urmarit cu atentie.

vax albina spunea...

Dragă stăpână de pisici de grădină,
Busuiocul e rosu de soi şi stă pe o etajeră mai sus până mai creşte. În loc de alte gâze au venit, vreo două nopţi, fluturii aceia urâţi şi au ronţăit câteva frunze. Erau să zboare şi pisicile după fluturi. Cum ziceam că nu mă pot baza pe albine din motive de vax, ajut eu floricelele la polenizare cu o pensulă moale. Mă joc de-a crescutul roşiilor.
Mângâie pisicile şi din partea mea.

simf spunea...

@vax albina - mangai pisici de gardina, salutam pisici eroine de balcon. cred ca-i fain sa te joci cu pensula moale.

:-D