Crâmpei de august cu lapte şi cărţi

Merg cu Claudia la plimbare prin sat, cu punct terminus casa lui nea Costică – vorbisem să ne dea niște lapte. Intrăm în curtea apărată sonor de un vajnic cățel de talie pisicească; la bucătăria de vară, nea Costică, fără halatul albastru cotidian pe el, în pantaloni de stofă și cămașă – știa că vin cu o doamnă de la oraș – ne aştepta. Ne întinde un pet de 2 l cu lapte.

- Cât costă, nea Costică?

- Nu costă, doamnă, da' să-mi mai dați o carte, că le-am citit pe toate.

La ultima tură – când a avut o operație de menisc - îi dusesem două sacoșe, majoritar cărți polițiste pe care i le cumpărasem special, cu 1 leu bucata. Mi-a povestit apoi despre criminali, cât sunt de deștepți, și se întreba cum de i-a dat prin minte scriitorului așa comedie.

- Pe toate, nea Costică?

- Ce nu mi-a plăcut le-am pus colo, să se joace ăla micu' cu ele.

Şi îmi arată o masă așezată sub streașină; pe ea, vreo opt volume de poezie contemporană.

- Și restul, restul unde sunt?

- În camera de la drum, că le mai citesc şi la iarnă.

Claudia, volubilă de felul ei, e tăcută şi stă nefiresc de cuminte.

- Bodaproste, nea Costică, îți mai aduc cărți.

Chipul i se luminează parcă mai tare; ne conduce domol către poartă fără să scoată un cuvânt şi-apoi rămâne o vreme bună uitându-se lung după noi, cu mâna streaşină la ochi.

O mână de om cu ochii albaştri şi buni urmărind paşii tăcuţi a două doamne, una – făcându-şi calculul ce cărţi să-i mai aducă, cealaltă, înfiorată toată, ţinându-se singură în braţe, cu două lacrimi stând să cadă din ochi.