Like?:)

miercuri, 21 august 2013

Grădina în mijloc august

E vremea când îmi place aproape cel mai mult în grădină (mai fain e când pun semințe și le pândesc să încolțească), timp de recolte și de mulțumire că n-am muncit degeaba. Mi-e tare drag să fac piața din grădină, să urmăresc cum se coc prunele și să supraveghez cele 10 fructe ale părului nostru mare (adică pe rod, că ceilalți doi sunt doar niște nuiele mai zdravene).
Roșiile (mi se pare nedrept de mic prețul lor de-acum, când știu câtă muncă implică – 1 leu/kg, ca la pepeni), ardeii și castraveții rodesc în plin, avem și vinete – patru bucăți, am chiar de-o salată din recolta proprie -, stratul lasagna e plin de viață, luxuriant de-a dreptul, nici cel înălțat n-o duce rău, iar la plantele din câmp diferența între cele mulcite și cele cultivate clasic e remarcabilă. Anul acesta n-a dat mana, n-a prea fost nici caniculă, nici secetă - ceva ploicele s-au mai arătat când și când -, în principiu a fost un an bun, zic. Că păstârnacul e ridicol de mic (chiar cred că n-o să mai punem), că țelina de rădăcină e doar frunze, că varza și conopida nu leagă rod nici de nebune, iar prazul e micuț – se întâmplă, după cum e anul sau priceperea celor care îngrijesc vegetalele – capitol la care am dubii majore, clar cu varza am dat-o-n bară din necunoaștere.
Pomii au avut și ani mai buni: prunii au sub jumătate din rodul din 2012 (unii n-au deloc), gutuiul e plin de foc bacterian, piersicul a înfrunzit a doua oară, fructe însă ioc, dintre toţi merii doar doi au rod. Zmeura a făcut fructe mici, morcovii sunt mai mari cei pe care am uitat să-i răresc, cartofii nu știu cum sunt, că nu i-am încercat (însă trebuie să-i scoatem curând), dar de gălbenele și de crăițe nu mă pot plânge, cred că anul ce vine vor ieși singurele, din belșug, prin toată grădina.
Pelinul și-a triplat dimensiunile, au înflorit gențiana, Ochii Elenei, mirabilisul și cosmosul, măcrișul e falnic, pe rubarbă o dantelează cineva, avem semințe de coriandru din producție proprie și nu mi-e frică să le folosesc. Facem ceaiuri din roiniță cu mure/zmeură proaspete și mă cam bucur când merg să le culeg (ceaiuri care se beau reci, de la frigider, din cana de limonadă), am început să tăiem din cocoși și mândră mi-s când fac mâncare integral din resurse proprii (cronofagă operaținune gătitul, constat a mia oară și nu mă mir că nu-mi place).
Câinii sunt leneși și vegetează pe unde apucă, mâțele mari nu vin decât la masă (Mașa mai că fuge în lume din cauza mâțucelor), cele mici sunt ubicue, iar găinile n-au luat pauză din ouat și-s grase.
În sat miroase a fân, a roșii fierte, a vinete coapte și-a castraveți în saramură, se-aud drujbe și lemne, lemne, hai la lemneee; cântă greieri și cosași, e deja răcoare dimineața și seara, liziera pare că se coace și privesc cu drag vișinii ce virează-n galben.

Cred că mi-e dor de toamnă.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Hehe, acu ti-e dor de toamna, la toamna o sa vrei vara :)

simf spunea...

@green - la toamna o sa vreau iarna :)

Anonim spunea...

Aha, m-am prins, tu vrei mereu anotimpul care urmeaza :)

simf spunea...

@green - rabdarea n-a fost niciodata punctul meu forte :)

:-D