Like?:)

joi, 29 august 2013

Tentative de considerații pe o temă relativă

    * Să fii liber înseamnă să faci ce vrei, să mergi unde vrei, când vrei. Acasă e însăşi libertatea, fac ce vreau, când vreau, unde vreau, dacă vreau.
    * Cu tălpile goale pe pământ, depinde mult mai mult de tine ceea ce ţi se întâmplă, eşti mai în siguranţă ca-ntr-o aglomerare urbană unde alţii hotărăsc pentru tine. Îmi vine să le spun, cu dispeţ, măi, chibritarule, celor care spun aaa, dar ce faceti cu atâta pământ, trebuia să vă luaţi şi voi acolo 300 mp, că-i de-ajuns să-ţi pui un gazon, un trandafir.
    * La sat, oamenii „dau” bună ziua din suflet, cu zâmbetul pe buze, iar copiii sunt de-a dreptul delicioşi cum salută. La oraş, bună ziua e o formalitate încruntată impusă de cutuma societăţii.
    * Plantele, animalele, oamenii nu sunt obiecte/unelte, au viaţă, suflet; ar trebui să respectăm şi obiectele pe care le avem, ele sunt pline de energia noastră, sunt încărcate de bucuria pe care am trăit-o când am realizat ceva cu ele.
    * Încerc să aflu care e numele plantelor din flora spontană, ele nu sunt buruieni, nu trebuie reduse la un cod de bare, ci supravieţuitori; dacă despre mărar vorbesc numindu-l mărar, e normal ca şi pe vetrice s-o strig pe nume.
    * Natura nu-i haotică, are o ordinea ei pe care ţinem cu tot dinadinsul s-o rânduim pe calapoadele noastre. De acord, n-are ce căuta păpădia lângă ceapă, dar cu ce m-ar deranja grăsiţa, care e şi ea o marcă de portulaca? Sau patlagina?
    * Nu dărâma nimic înainte de a construi. Pui zece plante domestice, apoi poţi să scoţi din cele sălbatice.

7 comentarii:

Gradinarit anotimp cu anotimp spunea...

Interesanta abordare, mai ales cea referitoare la "buruieni" impropriu spus pentruca, natura a facut ca fiecare planta si animal sa-si aiba rolul, locul si rostul ei, chiar daca noi inca nu am descifrat multe din secretele ascunse ale plantelor necultivate si care de multe ori ne invadeaza zonele de cultura. Cred ca-i timpul sa le acordam o mai mare atentie si sa vedem cum putem beneficia de proprietatile si calitatile lor.Referitor la iarna grasa este considerata planta care contine cea mai mare cantitate de omega3 si este foarte buna in salate, la fel ca si papadia a carei surata - rucola o cultivam. O zi frumoasa si o toamna plina de roade bogate va doresc.

bucuresteni mutati la sat spunea...

Ironia e ca unora chiar le place ( asta e modul lor de a trai) sa le spuna altii ce sa faca. Le place sa fie robotei, sa fie condusi. Daca-i lasi liberi, daca-i lasi sa hotarasca ei pt ei, sunt pierduti.
Nu pot zice daca-i bine sau rau, dar eu una n-as ( mai ) putea trai asa.
Cu buruienile ai dreptate, dar mai am pana sa ajung la stadiul asta. Singurul lucru care mi-a intrat in cap, citit pe undeva, e ca acolo unde creste loboda pamantul este fertil. Anul asta am tinut cont de acest lucru si a mers.

Irina spunea...

Frumos :). Si sunt si de acord!

CCristinaC spunea...

Din pacate, firea umana nu se mai percepe ca facind parte din natura si distruge tot, cu o viteza iesita de sub control.
Pe cei care stau la bloc nu pot sa-i judec. Unora le place, altii poate nu au de ales sau nu isi dau seama ca pot alege. Sunt tentata, insa, sa dau cu parul acolo unde lipseste iubirea si respctul fata de pamintul care ne tine in viata.

Stefana spunea...

As avea niste obiectii ... benigne:
Ca sa fii liber inseamna sa nu-ti fie FRICA sa faci ce vrei, sa mergi unde vrei...
In materie de buruieni se vede ca nu ai avut probleme cu tortelul sau cuscuta :D . Nu ca eu as fi avut pe balconasul meu, dar am prietene cu gradina si e o teroare.
Iar "buna ziua" si "saru-mana" depinde de educatie, nu de locatie. Ma mai intalnesc, la bloc, cu adolescenti (de cand s-au facut prichindeii mari nu-i mai recunosc)si-mi spun fara retinere saru-mana sau buna-ziua.

Carmen spunea...

Simona, tocmai am dat şi eu cu nasul de vagi informaţii despre grăsiţă (iarbă-grasă). Că pomeneşti de ea aici... O foloseşti la mâncare?

Dar patlagina? Ştiu că e plantă medicinală, m-am tot uitat pe net de ea, am găsit o grămadă de chestii, dar nu m-am putut opri la nimic, s-o folosesc constant. Şi mereu, când o văd prin grădină, îmi spun că e păcat că o las să se piardă.
Când eram copii, luam sirop de patlagină pentru gât, tuse, ceva de genul ăsta.
O foloseşti?

simf spunea...

@Carmen - am probat gustul grasitei, nu ma omor dupa ea, dar merg bine frunzele crude in salata - ca si cele de papadie. insa te-as sfatui sa le combini cu salata-salata sau spanac foarte crud, altfel amandoua sunt usor amarui. patlagina o folosesc la tinctura si ceai, mi se pare mai eficienta (si mai usor de depozitat) tinctura decat siropul. plus ca o lingurita de tinctura pusa in visinata iti da un digestiv iamiii...

:-D