Raport de început de februarie

Iaca și februarie, generos cum îl știu de cinci ani, cu zăpadă și frig, burlane înghețate, ţurţuri unde nici nu visam, apă curgând când şi pe unde vrea ea. Ziua temperaturile sunt uşor pozitive (mai pe după-amiază), noaptea – pe la -13-15.

Activităţile sunt majoritar fizice: ia lopata roșie, lărgește potecile – e aiurea să atingi cu sacoșele zăpada de pe margini -, fă tranșee pe fostele scurtături (ah, cât mi-au lipsit!), ia lopata clasică, sparge gheața de pe ciment, pune cenușă. Curăță iarăși drumul, fă cale de acces spre și în grădină, dă jos zăpada de pe cuștile câinilor, caută în disperare mătura cu coadă ce s-a ascuns ticăloasa pe lângă chioșc. Fă drum spre lac, că acolo va fi depozitată zăpada (altfel în primăvară curtea va căpăta nemișcare lacustră), lărgește calea de acces la lemne, fă săpături după roabă, că-ți trebuie, scutură coniferele, nu uita de țurțuri.

Pomii încă sunt plini de zăpadă, vin copii la săniuș, nopțile sunt luminate în alb cu ceva culori răzlețe (lămpile solare), pisicile se joacă în zăpadă ca posedatele, sar, scutură pomii, aleargă, forează. Găinile nu mai inspectează curioase albul, câinii au renunţat să mai mănânce zăpadă, dar încă se coafează frumos, ca şi domnul Morcov, care a venit cu pletele înţepoşate de ger de parcă era dat cu fixativ (de iepuroaică nu pot să spun decât că are ochi frumoși și că e tare prietenoasă).

În ultima vreme dormim cu Igor (și Jinx, el e oricum deafult), e tandru și drăgăstos, mă caută, se lipește de mine și tare mi-e drag; Maşa şi Frida rămân în bibliotecă, iar dimineaţa se intuieşte ce lupte s-au dat pe-acolo (Maşa e sucită rău, când sare la pui să-i bată, îi scuipă şi-i ameninţă, când se joacă cu ei de parcă ar fi mai pui ea).

Maşina încă e prin străini, chioşcul a devenit spaţiu de depozitare, presostatul de la vasul de expansiune a îngheţat un pic, de poftă (s-a rezolvat rapid), eu mă bucur iarăşi de oareşce degerături, iar domnul meu experimenteză spartul butucilor prinşi cu lanţ, cauciuc şi carabină. Ca noutate, am găsit soluţii să putem folosi pirostriile pe care le avem de vreo doi ani: negăsind tuci/ceaun din fontă (iar cele de aluminiu fiind cu pereţi foarte subţiri), ne-am luat o oală din inox de 14 litri, cu capac (grea, cu fundul gros şi cam frumuşică), pe care abia aştept s-o folosesc, chiar dacă încă nu ştiu cum să reglez intensitatea focului.

N-am făcut planuri de plantare în grădină (estimez că ne-ar mai trebui vreo 2000 mp ca să putem pune seminţele pe care le avem), că oricum o să le refac, re-refac, re-re-refac, iar până la primăvară mai e. Până atunci, mă uit cu drag la zăpadă – ea e pâinea anului care vine, ardeiul iute din startul lasagna, roşiile de grădină-decor gustos de august. Mi-e tare dragă iarna.