Like?:)

vineri, 29 august 2014

Raport de grădină-n final de august

* Am scos cartofii, mici, dar sănătoşi, cică ar fi trebuit să punem cartofi de sămânţă, nu din cei rămaşi în beci. Am mai învăţat ceva.
* Asterul şi sedumul înfloresc, se coc merele Idared (cred) – toate trei -, ardeii iuţi sunt deja iuţi, prunele curând vor fi bune de compot.
* Via e parţial bine (dar strugurii de masă au dispărut), ardei graşi sunt încă mici, roşiile sălbatice leagă rod, tomatillos-urile sunt falnice, chimionul face şi el bobiţe.
* Culegem roşii şi castraveţi, busuioc şi zmeură, porumbul de floricele e drăguţ cu rodul lui, dovleceii sunt plini de flori, dar atât.
* Trandafirii au urme fine de frunze dar înfloresc cu spor, inclusiv cel de dulceaţă, care are simultan flori, frunze şi făinare; tufănicile sunt foarte înalte în acest an, presupun că de la belşugul de apă, veronica, gențiana și primula de vară sunt albastre, heuchera a făcut semințe.
* Dintre toți merii, doar doi au fructe, sunt plini, a fost nevoie să le punem proptele – un Parmen auriu și un Florina. Prunii au rodit cam o treime dintre ei, pe ce criteriu – nu știu, că din doi pruni alăturați, același soi, unul e plin, celălalt complet gol.
* E prima dată când avem simultan rozmarin, oregano, măghiran, salvie, lavandă și tare drag îmi e. Iarba crește greu, lucerna e înflorită, măceșii din preajmă virează timid în portocaliu, vișinilor li se îngălbenește frunza, pădurea începe să se coloreze. Vine toamna.

2 comentarii:

Unknown spunea...

Mixed feelings !
Bucuria emanata din belsugul roditor si durerea ca am mai imbatrinit cu inca un an.
Eterna contradictie existentiala...

simf spunea...

@doru m - inca nu-i durere, e acumulare de experienta :)

:-D