Ajutat
vecini la înmormântare – una lume din sat se uita la noi ca la
urs -, mers în vizite, primit musafiri, fără sms-uri cu fie
ca,
telefon mai mult mut decât vorbicios abandonat pe unde am apucat,
timp relaxat fără planuri, suport din inox pentru uscat rufe în
baie manufacturat de domnul meu – şi brusc cresc confortul şi
starea de mulţumire.
La
mulţi ani, focuri în sobe până căldura devenea sufocantă, afară
fain şi rece – şi -18 grade -, clanţe lipindu-se de mâinile cu
mânuşi, nas îngheţat instantaneu; drumuri şi poteci prin zăpadă,
curăţat maşină la greu – e la domnul colonel în curte -,
pisici zgribulite, Zăvod citind o bluză de pijama întinsă la
uscat în chioşc, găini circumspecte călcând prin zăpadă.
Cenuşă
pe alei, lăzi cu lemne în casă, focuri, focuri, focuri. Poze,
vecini noi care au făcut revelionul la casă, Zăvod certând
artificiile până au tăcut, telefon pierdut de domnul meu în
ultima zi a anului (n-ai
idee ce stare de libertate îmi dă)
şi regăsit pe 3 ianuarie dimineaţa – înfipt lângă un
trandafir, a sunat săracul, dar avea zăpadă amortizor, noroc cu
soarele care a mai topit-o.
N-au
venit colindătorii, e greu să intri pe uliţă, ce să mai spun de
urcat panta, vin numai la drumul principal – se simte că-n zonă
sunt mutaţi mulţi din oraşe -, artificiadă mai bine de o oră, am
rezistat doar 15 minute, era mult, mult prea frig,
Plimbat
pe meleaguri din sudul judeţului, plimbat prin sat, prin zonă,
gingerată cu mentă, zăpadă ca-n poveşti, urmărit foc în soba
metalică în legănare de balansoar şi mâţe grase şi torcătoare
în proximitate.
An
Nou cu planuri şi mai noi, retrospectivă 2014 – n-a fost deloc un
an rău -, hai, mobilizarea, că două săptămâni de duminici
succesive e de-ajuns. La mulţi ani!
5 comentarii:
Sa aveti un An Nou minunat cu toate visele si dorintele implinite.
O saptamana linistita.
@Vasile - An bun sa ne fie!
la multi ani
@Mihai - la multi ani.
Da, da, am retinut exact leganarea de balansoar! :p La multi ani!
Trimiteți un comentariu