E
spre mijloc de octombrie şi iar trece timpul pe repede înainte,
trebuie strânse toate de prin grădină simultan şi
conservate/depozitate, trebuie pregătită moşia pentru iarnă,
trebuie, trebuie, trebuie. Curtea e în parţială ordine, grădina,
cam vraişte, nu am timp să fac ceea ce aş vrea, nu mă mai simt
vinovată, ca în alţi ani, din acest motiv, dar tot mă
enervează.
A
sosit prima tură de lemne (se prognozează oareşce probleme în
viitorul apropiat – zimbrii-ţapinari care ne aduceau nouă lemne
au plecat în Anglia la muncă şi se întorc la începutul lui
decembrie, va trebui să găsim soluţii alternative), am făcut
primul foc în dormitor – plăcere vinovată -, sper să nu uit să
mai cumpăr ceva uleiuri aromate. Ca noutate de sezon (e târg de
toamnă în urbe) – am trei trandafiri cu rădăcină nudă: Rose
Gaujard (ciclam uşor şatirat), Mainzer Fastnacht/Sissi (mov
lavandă), Glorious (galben), toţi teahibrizi.
În
grădină se schimbă decorul de la zi la zi; am strâns prunele (cam
multe), merele (cam puţine), roşii, gogonele (am mai lăsat ceva
plante pe loc, depinde de vreme dacă se vor mai coace), domnul meu a
demarat culesul nucilor. Strugurii miros incredibil, călţunaşii şi
limba mielului trăiesc a doua tinereţe, trandafirii continuă să
înflorească, cu accent pe Sacs, care e la al treilea val de flori.
Iar
am de făcut o mie de chestii care nu se văd decât când nu-s gata
la timp (ba da, se vede în beci, cred că am cam terminat cu
conservăritul), încă mai am de strâns, de uscat şi de pus la
păstrat seminţe, dar sper ca în curând ritmul să se mai
domolească.
Mut
plante şi refac planuri, mi-e uşor rece şi am mâinile îngheţate
– cum coboară temperatura sub 10 grade, cum îmi trebuie mânuşi
-, dar mă bucur din plin de lumina lină de octombrie, caldă, fără
disonanţe, domoală.
E
toamnă.
2 comentarii:
Nu vă supărați, ce înseamnă șatirat?
@Anonim - este un termen folosit la atele pentru brodat (cand firul este vopsit in doua culori). trandafirul are petalele albe la baza si se coloreaza catre exterior pana la ciclam.
Trimiteți un comentariu