Like?:)

miercuri, 14 octombrie 2015

Autumnal

Plouă și e frig, prea frig pentru astă vreme, umezeala intră în oase, apa – în trecări, mâneci și buzunare; drumul e încă practicabil, curtea e udă, dar nu s-a format noroiul, strugurii încă locuiesc bolta, nucile așteaptă să fie strânse.
Câinii sunt zgribuliți și am început să le scot din scutecele de iarnă, Zăvod e tot stricător și plin de idei crețe, găinile sunt ude și arată lamentabil, nu mai ouă deloc, dar încep să se îngrașe bine – avem foarte puțini cocoși din puii de primăvară și asta mă miră.
Au înflorit tufănicile albe, trandafirii rezistă eroic, am mai aranjat o zonă cu șase trandafiri (trei de dulceață) lângă portiță; acum mă tot gândesc unde să mut niște aster mov și plantele perene semănate/butășite în primăvară (ruta, tamarix, coacăz negru, spiraea roz, planta antițânțari).
În grădina ud-mohorâtă n-am mai făcut nimic, încă nu cad frunzele, nici iarba nu-i încă maro, pădurea nu se grăbește să se îngălbenească, roșiile arată deprimant, doar varza, feniculul și tomatillosurile ce se simt bine.
Casa e plină de mâțe expandate, urme de lăbuțe și de păturici din flis, miroase a mere, gutui și bețe aromate, se întunecă devreme și nopțile s-au lungit; am făcut primele focuri peste tot, în baie chiar îl aprindem zilnic, tv-ul, calculatorul și telefoanele redevin prezente în serile noastre.
Domnul meu își face țigări singur cu aparat roșu de rulat, tutun, foițe și filtre – ca un ritual dătător de liniște -, eu am jucării noi de la Ikea și mă tot bucur de ele de câteva zile, n-am chef de scris, de poze, de socializare fața în față.
În rest – toate vechi; și nu cred că se vor schimba curând.
Dacă nu postez nimic, nu vă speriați, e bine. Doar că nu-i nimic de spus.

3 comentarii:

Mihaela T. spunea...

Chiar ma intrebam daca ati cules strugurii, iar pentru nucile alea va invidiez foarte tare. :)
Si mie mi se pare prea frig pentru luna octombrie. Astazi s-a aratat pe cer, in sfarsit, soarele. M-am bucurat. :)
Nici eu n-am apucat sa scot bulbii de gladiole. Vorba ta, cred ca renunt la gladiole pentru ca voi ajunge sclava lor in urmatorii ani.

daiana spunea...

Heeeloooo! Nu scoateti gladiolele , daca le acoperiti mai bine cu ceva pamant aveti toate sansele sa rasara singure in anul urmator. La mine a tinut figura. Iar daca nu, tot va ramane ici colo cate-o ceapa , rarire naturala , deh... :)

simf spunea...

@daiana - bun pont, mersic.

:-D