Efectul Urma

Urma e câinele de stână cu look de Buck din Famila Bundy aterizat ultimul la noi pe moșie, acum șase luni. Până să vină ea la noi, aveam trei câini solitari; Hades, urâcios și suspicios, rar doritor de joacă, și atunci doar cu oameni; Zăvod, teritorial și dominator, preocupat de marginile proprietății, ignorând fauna curții de obicei; și Pepsi, șmecheră și oportunistă, curioasă și circumspectă.

A venit Urma și de-atunci câinii noștri sunt haită; toți vânează găini, grație preocupărilor anterioare ale Pepsicăi; toți „rup gradul” când trece cineva pe drum – activitatea de dinainte a lui Zăvod. Toți sapă după petrol ca Hades. Și mai nou toți mănâncă hrană uscată de câini, de la Urma citire. (De curând mănâncă și felii de pâine prăjită sau uscată bine, spre marea mea uimire.)

Câinii noștri se joacă. Mingi și jucărele uzuale – Hades și Pepsi – mobilează curtea constant, caracatiță piunitoare și frânghie cu noduri – Zăvod și Urma – sunt obstacole constante în drumurile noastre spre oriunde. Aleargă câte doi, trei sau patru, sapă în echipe mixte, plimbă lemne și scule electrice, dorm simultan în mijlocul aleilor, sar garduri, deschid porți.

Urma leagă turma.