Învăţământul românesc în gimnaziu la începutul mileniului, prin ochii unui părinte. I

Am tot intrat în conflict cu diverse persoane pe facebook pentru că, în cazuri celebre (scandalul de la balul bobocilor, elevul tuns de-o duamnă de mate) am pledat cauza elevilor adolescenți și am acuzat sistemul de învățământ cu profesori cu tot. Știu că voi genera unfried-uri pe bandă, să vină, că una lume va spune că blamez toți profesorii/elevii, dar împăratul e gol și n-are rost să ne facem că nu vedem asta. Să purcedem, așadar, în episoade. Și nu vorbesc din cărți, ci din experiență directă.

Startul contează al naibii

Am două bucăți fete care au trecut prin școala românească de mileniu trei. Copilul nr. 1 a avut (multumesc, domnule Linte!) un dascăl din vocație care și-a pus amprenta adânc și pozitiv asupra evoluției ulterioare a copilului. A învățat de mică să gândească cu capul din dotare, să se întrebe, să cerceteze, să încerce fără frică. Iar asta s-a văzut pregnant în întreaga ei evoluție ulterioară.

În cazul copilului nr. 2 – jale. Prima învățătoare era mediocră, dar iubea copiii și îi păsa de ei; a plecat și-n loc a venit o pupăză plină de mofturi și de aere de la Topoloveni (nu-mi amintesc cum o chema, că zău îi dădeam numele întreg). Madam învățătoarea credea că 1918 e în secolul 19 și așa-i corecta ea pe elevi, acuzativul cu pe era o mare enigmă, mereu trebuia să sublinieze ce hatâr le-a făcut copiilor că a venit la ei, că dincolo era foarte apreciată, și credea că țipatul e o bună metodă de a instrui copiii. Am făcut predare paralelă cu copilul nr. 2 până prin clasa a zecea (întâi eu, apoi domnul meu), că, dacă startul e greșit, e mai dificil; am, așa, o vagă presimțire că cea mai mișto chestie pentru care mergea ea la școală era să se întâlnească cu colegii.

Sistemul impune împuşcatul notelor

Că, deh, admiterea la liceu e în funcţie de medii, nu cu examen; nu aveam cum să lupt, ci doar să le încurajez să împuşte note. Dar le întrebam: Cât la sută din cât puteai ai făcut? Răspunsul era rar 80%, mai des sub 50%. De ce? Pentru că se poate! Uneori le ascultam fix la ce luaseră nota, 10-le se dovedea a fi maxim 8, notă hotărâtă de comun acord cu împricinata.

Cred că un copil poate fi de 10 (da, știu, de FB) până în clasa a IV-a, după, mă iertați, e exclus; sunt de 10 la unele materii, de mai puțin la altele și așa e firesc să fie (excepțiile pot doar să confirme regula, nu toți avem copii-genii).