Țăranul
n-are încredere în oraș, în orășean; spune cu năduf copiilor că s-au orășenizat și acum le pute la țară. Satul dă tot ce are orașului,
orașul nu-i dă nimic bun înapoi. Țăranul nu se teme, nu e nesigur, pământul sub
tălpi e casa lui unde nimic rău nu i se poate întâmpla; are alt gen de toleranță
– a furat adolescentul damigeana cu vin a lu’ bunică-su, a băut-o cu băieții,
de, e și el tânăr.
Țăranul
e el și nu încearcă să fie altul, nu
pretinde că e altceva decât este, nu consideră că trebuie să facă primarul sau
să-i dea statul, pune mâna și face el ce îi trebuie, familia extinsă e prima
care acordă ajutorul social, bătrânii sunt ajutați de copii, de nepoți -
rudenia e esențială: e de-al nostru. Țăranul
nu suportă dead-lineuri și grabă, pentru el timpul curge altfel.
Țăranul
e autarh, nu înțelege dependența totală, se ajută, pe baza reciprocității, cu
vecinul, cu rudele; familia restrânsă, familia extinsă, ulița, satul alcătuiesc
tribul lui personal, dar privește
străinii cu suspiciune. Sentimentul de apartenenţă la grup e mult mai puternic,
oamenii îşi dau reciproc produse şi obiecte, se împrumută, se ajută. E firesc
să ceri, e firesc să ţi se ceară.
Peisajul
e parte a vieţii țăranului de zi cu zi, nu trebuie să plăteşti bilet să vezi
animale sălbatice în mediul lor sau să iei masa la iarbă verde, nu-ți trebuie
tichet de parcare și apa plată nu costă. Lumea lui se desfășoară în tipare,
prin puncte fixe: Sfântul Gheorghe, Sfântul Ilie, Sfântul Dumitru, Sfântul
Vasile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu