Ziua
s-a scurtat drastic și timpul pe care putem să-l acordăm grădinii s-a redus și
el proporțional, așa că doar la sfârșit de săptămână ce mai apucăm să facem
câte ceva. Am terminat cu scos plante și dăruit, am mutat la loc definitv tot
ce aveam în ghivece, am tuns aproape toți trandafirii și mai am un pic și
termin amenajarea de iarnă a zonelor cu flori.
Casa e
pregătită de vreme rece, extinderea e colorat-curcubelie cu n covoare din lână
și mă face să zâmbesc, iar protecțiile de uși au reapărut în peisaj; din curte
am cam strâns, domnul meu a închis liniile de apă
(mai e cea de la bucătăria de vară) și acum caută soluții să elibereze cât mai
repede zona cu lemne, ca să putem cumpăra încă o tură.
Câinii
sunt cam bine, Hades mai mult doarme și sforăie crunt, Urma arată într-un mare
fel udă și plină de noroi, Pepsi e supărată că iar i-am stricat distracția – am
pus o plasă de sârmă în zona pe unde evada ea în grădină -, iar Zăvod e un
înțelept. Pisicile stau mai mult prin casă, unde preferă să doarmă pe chestii
fie din fleece, fie din lână, Jinx se eternizează în dormitor, acompaniat când
de Mașa, când de Igor (Frida, grație faptului că nu-i tace gura, n-are ce căuta
cu noi la somn). La capitolul găini, am împuținat șeptelul cu patru bucăți, vom
continua la o dată neprecizată încă, că avem o ușoară inflație de cocoși.
În
rest, mătur constant frunze căzute pe alei, mă cert cu gresia de pe terasă care
se murdărește instantaneu, ascult seara gâște plecând în zbor; anul trecut, în
astă vreme, deja fulguise de vreo două ori, acum încă nu miroase a iarnă.
Pădurea a trecut brusc de la galben aprins la maro astenie - n-au mai fost
tonurile de roșu rupt -, ulii și ereții coboară în sat, vulpile și-au făcut
drum național într-o livadă de-alături, iepurii apar rar și-s puțini, în
livezile din preajmă nu mai apar capre, vaci, cai.
Casa
dinspre est progresează pe repede înainte, cea de pe uliță, crescută rapid în
vară, e locuită constant, ritmul vieții rurale s-a domolit; la începutul lunii am împlinit opt ani de când ne-am mutat,
mulțumim asemenea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu