Like?:)

joi, 23 noiembrie 2017

Învăţământul românesc în gimnaziu la începutul mileniului, prin ochii unui părinte. IV

Alte excepții care confirmă regula
Proful de mate al fetelor mele a fost acelaşi pe care l-am avut şi eu, domnul Păun; le-a fost un bun profesor, eficient, dar lăsase standardul jos de tot faţă de cum a fost cu noi. Profesoara de fizică, d-na Macovei - un fel de dihania asta nu există; când, la liceu, profesorii aflau că au avut-o profesoară, răsuflau uşuraţi, oh, tu ai făcut fizică. Pentru că-n gimnaziu nu se face fizică de obicei. Nici chimie. Nici biologie. Și niciun fel de experimente.

Despre ceilalți profesori
Majoritatea au fost oameni responsabili, care și-au văzut de treabă, fiecare după posibilitățile lui. Unii iubeau copiii, alții nu, unii erau toleranți, alții avea personalități slabe, oameni cu plusuri și minusuri, ca în societate în general. Fiecare, în felul lui, găsea soluții să-i cointereseze să învețe, mai tocându-i la cap, mai provocându-i, mai luând legătura cu părinții. Copiii se puratu cu ei ori bine – cu profesorii care le câștigaseră respectul -, ori efectiv le mâncau sufletul (profesoara de muzică i-a abandonat efectiv). Dacă profesorul era îndrăgit se vedea din efervescența clasei, din dorința copiilor de a merge la olimpiadă la materia respectivă, pentru că, nu-i așa?, dacă proful e mișto, e și materia lui. Dacă nu, cam fiecare elev făcea ce voia, cu condiția să nu fie gălăgie prea mare.
Am crescut doi copii, ai mei, și au fost sute de situații în care mi-a fost cumplit de greu să nu le arăt în ce hal m-au enervat. Și mă gândesc cum e, oare, să ai 30 de elevi la clasă și să stăpânești mereu situația, că e foarte probabil ca, dintre ei, măcar unul să se fi trezit cu capsa pusă. Și-apoi altă clasă. Și încă una... (Eu n-aș fi fost în stare să fac asta niciodată, motiv pentru care am un respect deosebit pentru profesor în sine. Și pentru contabil, a cărui muncă n-o înțeleg oricât aș încerca.)

Cum mi-am protejat fetele de învățământul românesc
Învățându-le cum să învețe structurat, să facă schițe de lecție, cum să prindă logic informația, nu ca pe-o poezie, să nu se teamă să greșească, greșeala e o treaptă pe care urci către cunoaștere. Să se compare fiecare ea cu ea și în funcție de asta să evolueze (Copilul nr. 2 ani buni a considerat c-am comparat-o cu sor’sa și că aveam fix aceleași așteptări și de la ea, sper că între timp s-a prins ce și cum). Nu le-am lăsat să facă teme de vacanţă niciodată, din 1 septembrie doar ce le puneam să-şi reamintească - mai ales la mate şi română - şi mă urau pentru asta. Le-am învățat să lege informații între ele, să judece situațiile în context larg, le-am arătat cât de strâns sunt legate chimia și biologia, fizica și chimia.
Au mers fix la concursurile la care au vrut, când au vrut, dacă au vrut şi n-au avut recompense de la noi pentru rezultate. Şi nici pedepse. Era fix treaba lor. Nu le-am cerut să fie cele mai bune în toate, ci bune în ceva care le place. La școală oricum nu conta ce și dacă le place. Le spuneam mereu, mai ai atât şi scapi, hai că poţi, hai că mai poţi, hai încă un pic. Când, de fapt, abia aşteptam să scap eu

Un comentariu:

Crengu spunea...

Eu abia am inceput si deja vreau sa se termine! :)) Multumesc pentru aceste postari, mai ales pentru cum ti-ai protejat fetele de invatamantul romanesc! O sa am nevoie!

:-D