Like?:)

miercuri, 18 aprilie 2018

În miez de aprilie


Luna aceasta e, pentru mine, cea mai specială din întregul an; e de un verde aparte, verde-aprilie, când totul explodează în viață, plantele cresc vizibil de dimineața până seara, noaptea înfloresc pe furiș pomii, pădurea arată altfel de la zi la zi, iar mirosurile se schimbă surprinzător.
Peste tot e parcă festival: păpădiile sunt în plin spectacol, lalelele au înflorit înainte de simfonie, pentru prima dată, se colorează miozotul și phloxurile timpurii, a înflorit primul iris pitic mov, arțarul are frunzuțe grena, magnolia e vedeta zonei. Prunii încep să se scuture, cireșii și vișinii sunt în plină floare, se pregătesc întâi perii, apoi merii, leușteanul crește precum Făt-Frumos, usturoiul de tuns a trecut iarna cu bine, roiniță mentă oregano tarhon – verde în nuanțe felurite; oriunde-ai privi, e viață plină.
Week-end-ul a trecut pe derulare rapidă, n-am avut timp de grădină pentru că am făcut lucruri care nu se văd decât dacă nu-s făcute: spălat și bibilit încălțăminte și îmbrăcăminte de iarnă și pus la loc, rocadă cu chestiile de vară, n mașini de rufe – care se usucă rapid întinse în curte -, curățenie, periat și decăpușat pisici, udat vegetale, că deja s-a deschis sezonul. Domnul meu a făcut doar curățenie în curtea păsărilor - evident că se vede și a durat mult mai puțin, chestie care mereu mă oftică -, pentru că duminică a fost puțin plecat toată ziua, că așa e când are omul hobby-uri.
În sat abia de vineri au început oamenii să planteze în grădini - toți spun că e foarte târziu, dar cu vremea nu te pui -, mulți n-au apucat să facă nici tăierile de primăvară la pomi (nici noi, de altfel). Pe drum au reapărut biciclete și copii la joacă, pe bănci stau la soare bătrâne cu chip luminos, aerul e clar și iar se văd munții la orizont.
E inflație de păsărele gălăgioase de nenumărate feluri, albinele zumzăie prin toate zonele cu flori, gărgărițe, centipede, ploșnițe și crisope apar din casă, ele știu de unde, cărăbuși de mai multe mărci (au apărut și cei de mai) vor la mine-n păr, multe alte gâze sunt amăgite de tricourile noastre colorate.
Acum aștept cu drag Simfonia lalelelor, nu uitați, e acum, în week-end, pun vineri poze de la deschidere.

3 comentarii:

Gradinarit anotimp cu anotimp spunea...

Buna, frumos tablou de primavara.Daca n-ai reusit sa tai in iarna, in afara merilor si perilor poti sa tunzi in verde, cais, piersic, nectarin, cires, visin poti sa-i toaletezi in verde, dupa rodire. Sper sa fie o Simfonie in imagini si pentru cei ce nu pot ajunge. Sa aveti spor in tot ce faceti si o saptamana minunata.

simf spunea...

@Vasile - o sa toaletam in verde ce putem, in rest vor avea si ei un an de plete :) Pun clar poze de la simfonie.

Mihaela T. spunea...

Ha, ha, ha - am fost gand la gand cu bucurie, vorba vorbei. :)
Tocmai ce-am lasat un mesaj la postarea cu leusteanul tau fermecat in care iti spuneam cum creste el ca Fat-Frumos, fara sa citesc (inca) aceasta postare. :):):)
In rest, si eu simt tot ce ai scris.

:-D