După vacanță

Ciudat iulie, cu ploi la câteva zile, cu temperaturi sub 30 de grade și mânecă lungă seara, nici gând de-o plită, d-apoi de cuptor.

Cum a fost? Liniște și pace. Întâi cinci zile home alone – domnul meu a fost puțin la mare – în care am refuzat să vorbesc (la unele telefoane am răspuns prin mesaje, pe restul le-am ignorat), cu documentare noaptea și somn la prânz în hamac cu cartea pe piept, cu sudoku pe terasă și fără calculator deloc, cu plimbat câini și cântat desculță în ploaie – recuperare, terapie de-a dreptul.

N-am făcut nimic notabil, mai prin curte, mai prin grădină, mai prin casă: iar chioșc, magazie, bucătărie de vară (praf păienjeni gărgăuni șobolani), curățenia de vară în casă, o bălărie, un ardei, un snop de leuștean, cules și uscat plante, strâns ceva semințe. Am spălat cam tot ce-am putut, de la pături, cuverturi, perne, pilote, fleece-uri, geci la găleți, ligheane, mături, mopuri (cred că vecinii s-au gândit că am o manie și fur chestii de la oameni ca să le spăl), geamuri geamuri geamuri, covoare și iar covoare (cine-o mai umple casa de covoare la iarnă!).

Domnul meu s-a luptat cu verdele agresiv ascendent și cu o motocoasă care s-a încăpățânat să moară (Ruris, puțin dai, puțin face) – acum are alta, nouă și roșie –, și-a înlocuit nu știu ce tobă la mașină, le-a declarat război șobolanilor și le-a stricat și inundat metodic galeriile, a zugravit dormitorul și a refăcut capacul la sobă.

Grădina e varză; flora cultivată o duce foarte prost spre dezastruos, flora spontană tinde spre ceruri, avem fungi de toate soiurile, afide de toate mărcile și păienjeni de toate modelele, dimenisunile și culorile, omizi frumoase, cu sau fără păr, mă gândesc serios ce să (nu) mai cultivăm de anul viitor. Roșiile sunt dezastru cu mană, gutuii au foc bacterian, piersicul – bășicarea frunzelor (probabil îi vom tăia în toamnă).

Fructele, însă, sunt spectaculoase. Zmeura Polka e o minune, merele de vară (din mărul meu, pe care am aflat că-l cheamă Romus 3) s-au copt cu măcar două săptămâni mai devreme, toate crengile pomilor ajung la pământ de atâta rod. Nuci, alune, prune, mere, pere, moșmoane, gutui, mure, scorușe – tare drag îmi e de ele.

Mi-a fost dor de serviciu; ca de obicei, reîntoarcerea în oraș îmi dă dureri de cap și urmează o perioadă agitată. Experiența anilor trecuți îmi spune însă că vor trece repede. 

Bine v-am regăsit!