Like?:)

joi, 31 ianuarie 2019

Raport de final de ianuarie


  • Cum a fost vremea? Cuminte. Chiar de la început de decembrie am cam avut zăpadă, a nins când și când, mai abundent sau mai fulguit, temperaturi mai joase de -14 gr nu am văzut (cam -6/-8 de obicei noaptea, -2/-3 ziua), n-a fost nici viscol. (Am constatat că dacă sunt peste -6 gr, stăm pe terasă, la vorbă; sub, cam vrem în casă.) La noi nu a fost ploaia înghețată care a paralizat multe localități; a plouat, a nins, da, a bătut un vânt răutăcios care voia să întoarcă fumul pe coș, dar nu a căzut curentul, nici gând de rupt vreun pom sau de apă fierbinte pe mașină. Doar pomi și arbuști în chiciură ce păreau caligrafii japoneze, cer alb-var, aer curat și tare.
  • Au venit lemnele noi, 4 metri steri (pe 19 ianuarie), tocmai bune de piedestal pentru câinuțele boeme care se urcă pe ele și admiră răsăritul sau peisajul sătesc. Sunt tare frumoase lemnele, miros incredibil (cele verzi) și chiar ieftine. (Am descoperit roata în urma unui demers de logic: crăcile de fag cumpărate din satul alăturat sunt scumpe: o căruță - care are undeva la 1,2 ms - costă 400 de lei, în condițiile în care prețul pieței la lemnele de foc e la 260-275 lei ms.)
  • La capitolul Ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să ți se-ntâmple, am halat de baie. Gros. Cu glugă. Negru (toate culorile negre sunt frumoase). Și nu mi-e frică să-l port cu pijama roșie plușată. J M-am ținut de cuvânt, nu am mai cumpărat semințe (am primit însă de la Buzău), am luat doar trei minisere, un minitunel-solar, trei jardiniere, două ghivece sub formă de ceaun și încă vreo trei colorate, ceea ce e de bine, zic eu, sunt în curs de vindecarea de șopinguit haotic semințe, plante etc.
  • E cam ciudat cu hrănitul păsărelelor iarna; le-am lăsat fructe în pomi, au acces la grăunțele găinilor. Dacă le pun hrănitori în pom, le vânează pisicile. Când le pun mâncare unde nu au acces pisicile, vin ereții și le prind. Și uneori ereții sunt și ei prinși de câte-un uliu. Voi cum rezolvați problema?
  • La casa din curbă s-au mutat oameni; sunt mereu două mașini albe în fața casei, saci cu peleți pe terasă și în fiecare noapte clipocesc luminițe de Crăciun. Dacă vreți să fim vecini gard în gard, F. a scos la vânzare și casa care ne-a rupt peisajul în două.
  • În rest: iar am dat atac la haine (de unde s-or strânge atâtea, zău de știu, până acum am rezolvat două dulapuri din trei, urmează podul); am intrat în rândul lumii bune semicentenare -  HTA cu tratament; găinile fac ocazional câte un ou; am început cu planurile de plantări (completez schițe și încerc să le fac cât de cât pertinente).
E ultima zi a lunii și încă am tendința să scriu 2018. 

4 comentarii:

cristina spunea...

ma gandeam sa te intreb ce e aia hta, dar m-a pocnit revelatia. pfoaaa! sigur-sigur?

simf spunea...

@cristina - sigur-sigur. monitorizare din decembrie 2017.

Ela spunea...

Cu lemnele astea verzi e belea :-) Pe blogurile despre case tot citesc despre stratul de creozet care se depune pe coș în special din cauza lemnelor umede și cum ne paște pericolul de incendiu din pricina lui. După ce am stat un timp cu șemineul defect, acum suflu și în iaurt și am grijă să pun pe foc doar lemne uscate bine. Aveți în zonă coșari? Pe la noi nimeni nu se ocupă de așa ceva.
Succes cu celelalte activități! (Câinii sunt niște scumpi!)

simf spunea...

@Ela - cosar e domnul meu, si-a cumparat perii si aspirator de cenusa si a invatat. Da, creozot si piroliza de la lemnele verzi, daca doar asta folosim, dar sunt super dupa lemne uscate, tin jarul bine la final de foc.

:-D