Spre solstițiu

# După căutări metodice în haosul verde, am descoperit fasolea, dovleceii, roșiile și unicul castravete supraviețuitor; urmele fine de ardei iuți o duc bine, am coafat trandafirii și încerc să îi ignor pe cei de dulceață, că nu mai am chef să mai fac ceva din florile lor.

# În sat, mai jos cu o sută de metri, vișin plin în grădină abandonată (cei trei ai noștri au 2,48 fructe), dar dude nu sunt deloc. Am făcut tăierile în verde la cireși și piersic (îmi fac curaj să trec la ceilalți pomi), alunele au dispărut în zona crepusculară, nucile și gutuile încă o duc bine.

# Zmeura galbenă se coace, la fel și cea veche, Polka e ușor mai leneșă; murii au legat rod frumos, stafizii ne oferă câte o mânuță de fructe la câteva zile, vișinul Timpurii de Pitești a fost rupt de câini (și rău îmi pare). Plouă aproape zilnic, așa că nu a fost nevoie să udăm.

# Pisicile au slăbit și se simte efectul perierilor responsabile - nu mai lasă atâta păr -, câinii sunt murdari și cer cu disperare o tunsoare, găinile sunt bântuite de instincte materne – au zile în care nu luăm niciun ou -, iar domnul meu le îmbăiază responsabil zi de zi.

# Avem incredibil de mulți păienjeni, nici nu întorci bine capul și deja au țesut o pânză responsabilă în care intri direct cu fața, chestia cu intensitate variabilă pentru șobolani mi se pare cam inutilă, da, s-au dus un pic mai departe, poate funcționează în spații închise, în cele deschise – nu.

# Totul e de un verde special, cum numai în iunie poate fi, iarba crește ca nebuna, trandafirii sunt spectaculoși; miroase a tei și a crini albi, drumul din sat e plin de copii, biciclete și cărucioare, trotinete și triciclete, mingi – e vacanță.