Like?:)

miercuri, 8 aprilie 2020

Primăvară, mai spre mijloc


# Trăim vremuri stranii după care normalitatea va fi altfel; ca niciodată, nu simt că vine Paștele, nu am acea bucurie; verdele ascendent însă își vede de treabă: pomii și arbuștii au înmugurit, corocodușii și prunii de vară sunt mirese, forsiția încă rezistă-n galben, cireșii se pregătesc pe repede înainte.
# Magnolia a fost afectată de ger și zăpezi, câțiva muguri ce mai pot să se deschidă bine, au înflorit lonicerele, gornițele, phloxul lila, primulele sunt tare fericite; leușteanul, ceapa și usturoiul de bulbili cresc cu elan, trandafirii s-au înfrunzit, îi urmează zmeura, a apărut sparanghelul.
# Am pus în grădină, direct, ceapă, ridichi, schinduf, spilcuțe, creson, salată, crăițe, cârciumărese, ceapă Diamant, am mobilat creșa cu (scriu aici și ca să nu uit): roșii (3 soiuri, că răsadurile sunt cam lungi și anemice), sfeclă roșie, ceapă și usturoi de tuns, busuioc, țelină, leuștean, cimbru, măghiran, varză roșie și de Buzău, pak choi, pelin dulce, calomfir; plus: verbena, aubretia, căldărușe, achileea roz și roșie.
# Încă facem focurile, chiar dacă s-a mai încălzit, începem să stăm cu ușile deschise, spre bucuria pisicilor. Apropo de pisici, mâța musafiră Moți, orășeancă de budoar, a început să ceară afară, la plimbare. Îi mai aplică diverse corecții pisicile noastre (cu accent pe indianul Mașa), dar deja e între ele un pact de neagresiune.
# Domnul meu a făcut rost de guturaiul tradițional de primăvară - guturaiul lui nu e la dată fixă, ci pică precum Paștele, dar cu alte coordonate: în prima sâmbătă cu soare petrecută în grădină. :) -, strănută ca o mâță parfumată, îi curge nasul. Doar că anul ăsta e cuminte: a luat și parcetamol, și dezinfectante pentru gât; singur. La vremuri noi, deprinderi noi. :)

4 comentarii:

cristina spunea...

vrem sa vedem moti!

vic spunea...

lui moți ar putea jinx sa-i dea sfaturi de adaptare.
o sa devină și ea o rurală, curind.

simf spunea...

@cristina - vine si vremea ei sa fie vedeta, dar sa se mai imblanzeasca :)

simf spunea...

@vic - jinx e acum un mos sucit, nu vrea deloc socializare. abia astept s-o vad umbland teleleu, fara frica, prin gradina.

:-D