Jinx e motanul negru pe care l-am adus de la apartament.
Merge pe 15 ani, e bătrân și plin de hachițe.
Nu mai poate mesteca, îl hrănim cu carne de pui tocată, are
probleme neurologice – hipersalivație, stă cu limbuța vizibilă din gura
întredeschisă.
Saliva lui Jinx e densă și albicioasă, când se linge își face
creste și pâsle, blana i se lipește în bucăți compacte. Așa că trebuie ajutat.
Întâi îi desfac cu pieptănul bucățile lipite, apoi le perii și
scot ca o mătreață deasă, iar la final îl “ling”
cu un prosop udat cu apă călduță.
S-a mai obișnuit cu
tratamentul, dar asta nu-l împiedică să-mi administreze, de fiecare dată, câteva
hipodermice.
Uneori nu avem de ales
și trebuie să-i facem baie – linsul nu mai e eficient.
Nu e ușor, nici pentru
el, nici pentru noi, dar e Jinx, motanul nostru de la apartament, bătrân și cu
hachițe.
Un comentariu:
dragul de el!
cam asa si cu al nostru, numai ca pe el l-a tuns in vara veterinarul si o vreme nu a mai trebuit sa il "spalam".
crezi sau nu, am observat ca daca ii pun la gat o bucata de turmalina neagra peste noapte, a doua zi blana ii arata mai bine.
Trimiteți un comentariu