Am plecat
de la Lepenski Vir și am trecut pe la Castrul Diana – nu era în plan, dar l-a văzut
domnul meu din drum și ne-am oprit (bine întreținut), apoi am mers la Fortăreața
Fetislam. Erau mulți muncitori, multe materiale de construcție, se lucrează din
plin, au refăcut o parte din cetate, vor s-o includă în viața orașului: spații
verzi amenajate, sunt alei, bănci, clădiri noi care probabil vor găzdui un
viitor muzeu.
Următoarea
oprire a fost piciorul Podului lui Traian – de multă vreme îmi doream să văd și
piciorul de pe cealaltă parte a Dunării. Parcă mai mare ca al nostru, se poate
ajunge lângă el ușor, chiar și atinge cu mâna. Când am ajuns acolo, s-a pornit
o ploaie deasă (la fel am pățit când am fost la piciorul podului de la Severin,
ploaia ne-a băgat în muzeu, am terminat de văzut mai târziu), ne-am refugiat în
magazinul de suveniruri – plin cu kitschuri foarte scumpe și de români veniți
în excursie cu microbuzele.
Hai ”acasă”,
înainte hai să facem cumpărături din Kladovo; voiam ”gustul” locului, aveam
temele făcute deja, ne povestise gazda de la pensiune, dar mai utile ne-au fost
sfaturile polițistului de frontieră. De la un market pe care scria ”Bine ați
venit” am cumpărat un rachiu tradițional de gutui, un soi de vegeta marcă
proprie, bomboane de ciocolată (euro ceva – bune), făină, conserve de pește. Am
oprit și la un restaurant (mai mult un birt dintr-un cartier de case) unde am
mâncat pleșcavița – ultimul obiectiv de pe listă. Bună, cum bună a fost salata
de ceapă, dar mult prea multă, așa că doamna de acolo ne-a pus ce-a rămas la
pachet (ne-a spus că sârbii mănâncă multă carne, românilor le pune mereu la
pachet). Tot la consilierea doamnei am băut Cockta – băutură răcoritoare ”inventată”
în perioada comunistă, un fel de Quik-Cola de la noi (imitație de Pepsi) -,
surprinzătoare, nu mi-a displăcut.
Concluzii după escapada din Serbia? Pe tot malul Dunării am avut semnal la mobile fără să activăm roaming-ul, muzeele sunt la fel de goale ca la noi, doar că sârbii restaurează peste tot și toate obiectivele istorice sunt mai bine conservate. Pe graniță lumea e amabilă și vorbește românește (și dacă nu se poate exprima bine, arată despre ce e vorba), cu engleza – mai greu, elevi de liceu care nu înțeleg, singurul loc unde am auzit o engleză faină, cu accent britanic, a fost la magazinul de suveniruri de la Lepenski Vir. Nivelul de trai al populației este vizibil mai scăzut, prețurile sunt mai mici, vezi multe mașini vechi spre istorice, blocuri comuniste; nu am găsit să cumpărăm un steguleț, Serbia e mai curată ca România. De fapt nu, nu Serbia e mai curată ca România, că asta înseamnă de fapt normalitate, ci România e muuult mai murdară ca Serbia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu