Când am
plecat de acasă, ne propusesem să ne întoarcem prin Târgu Jiu, ca să urcăm pe
Valea Cernei, dar, cum planurile și regulile sunt făcute pentru a fi încălcate,
în dimineața plecării, domnul meu: hai să revedem cazanele, Mraconia și pe
Decebal de pe malul românesc. Și-am mers.
La Mraconia a crescut un monument din cupru cu lupul dacic; la mânăstire, aglomerație mare, e în reparații și-s scânduri puse aiurea, cu cuie în ele, fără mână curentă sau panouri de protecție, locul e nesigur, mai ales că mulți oameni vin cu copii mici. La chipul lui Decebal mulți își fac selfie din mijlocul șoselei, umblă pe stradă precum oile, în condițiile în care e trafic, mult trafic greu.
Mizerie
pe marginea drumului, magazinele de suveniruri sunt pline de kitschuri și
banalități, amabilitatea nu e punctul forte al comercianților (Nu vă
supărați, unde găsesc un coș de gunoi? Nu știu, n-am, poate pe la gogoșerie.
Îmi venea să-i las cotorul de măr pe tarabă.). Într-un singur loc am găsit
obiecte făcute manual, am cumpărat niște magneți cu lupul dacic și domnul meu
și-a împlinit un vis: o brățară lată, din piele. Altfel, locurile sunt nespus
de frumoase.
Drum
întins și plictisitor către casă, am făcut un pui de alergie la soare, că
n-aveam cum să mă feresc de el, Strehaia cu case cu turnulețe, pădure deja
virând în galben – cât de mult înseamnă câteva zile, uneori. Și o mie de km de
plimbare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu