Like?:)

luni, 7 februarie 2011

Schimb confort urban pe libertate rurală (94). Semne timide de primăvară

Sâmbătă dimineaţa când m-am trezit era un răsărit no comment, bleu cu roz, ca în desenele din copilărie, mirosea deja a pământ reavăn şi un cor de păsărele gureşe asigurau fondul sonor. Pe la prânz au început să apară ici-colo, în paharele cu bere, furnici zburătoare; zăpada a început să se topească, pâraie - timide prin curte, viguroase pe drum – se insinuau cerând canale de scurgere, ceea ce am şi făcut. Duminică pe la 10 au apărut albinele, întâi trei, apoi multe, zăpada s-a topit aproape toată şi de sub ea au răsărit zambilele, vreo 10-15, şi ceva narcise. Ghioceii sunt şi ei verzi sub stratul protector de frunze, la fel cred şi brânduşele (sau viorelele, că am pierdut schiţa cu ce şi unde am plantat). Cu aceeaşi ocazie a răsărit şi peria de la grătar în curte, dispărută în mod misterios înainte de ultima ninsoare; numai lamela metalică de la lopata de zăpadă încă nu se lasă descoperită.
Am început să închidem poarta dinspre grădină, spre frustrarea câinilor, pentru că avem planuri noi şi măreţe: mi-a făcut domnul meu un cadru din parchet laminat să-l folosesc pe post de răsadniţă (cu o ramă de geam cu sticlă cu tot deasupra) unde aş vrea să pun cam multe. Cum evident că n-am păstrat paharele de iaurt şi cremă de ciocolată, voi începe probabil cu plantat salata şi ridichile, pentru flori&legume găsind o soluţie ulterioară.
Iar am cumpărat seminţe – primule, alte garofiţe, păstârnac, ţelină de frunze, conopidă, spanac şi altele, în mod cert n-am unde să le pun pe toate, dar sunt şi plicuri cu termen de valabilitate 2015, aşa că mai pot să aştepte. Mi-am propus ca în astă primăvară să mai cumpăr doar ceva seminţe de iarbă şi: levănţică, busuioc roşu, rozmarin, vreo şase trandafiri, o iasomie albă şi o magnolie, dar pentru asta va trebui re-re-refăcută programarea locurilor de plantare. Acum deja visez vreo două jardiniere, ceva ronduri din pietre de râu, cu busuioc şi regina nopţii, printre trandafiri, mă mai gândesc dacă o să le dau cu var.

4 comentarii:

Anonim spunea...

de cate ori intru aici ma relaxez. parca imi intra aerul proaspat in plamani si linistea locului imi da o senzatie de vesnicie... zi frumoasa!

PS 2015? Termen de valabilitate? :))

simf spunea...

@costin - cu mare drag te astept si tu stii asta.
da, 2015, si pentru mine a fost un soc.

Geocer spunea...

Pai tu pui salata in rasadnita? E prima oara cand aug chestia asta!

simf spunea...

@geocer - da. cineva tot trebuie sa inceapa.

:-D