Maşa şi duşmanul

Multe sunt pericolele ascunse de care ne apără Maşa în casă, începând de la apa în care sunt puse crenguţele de rozmarin – care trebuie vărsată prompt, să nu genereze umezeală sau chiar igrasie – la muştele ameţite ce trebuie prinse imediat – se ştie că-s vectori a numerose boli -, chiar sărind pe tastaură sau dărâmând vrafuri de cărţi; petele, găurile, umbrele, butoanele şi ele trebuie măcar educate. Dar cei mai aprigi duşmani de care ne apără Maşa sunt ciorapii. Nu ştiu care e pericolul pe care-i reprezintă ei, dar văd zilnic cum mâţuca noastră se războieşte din greu cu intruşii şi încearcă să-i neutralizeze. Fie că sunt prinşi în suportul pentru uscare, puşi pe canapea întru împerecherea anterioară aşezatului în locul lor, la rufe pentru spălat, ciorapii trebuie exterminaţi fără milă sau resentiment. Cei mai periculoşi par a fi ciorapii pe care vrem să-i punem în picioare; vine mâţuca, gârâie sugestiv şi cu elan sare la atac; prinde duşmanul cu dinţii, cu ghearele (am nişte canale pe picioare...) şi nu se lasă până nu reuşeşte să-l ia complet şi să-l ducă într-un loc strategic unde să-i aplice corecţii de genul efectului de cangur, scărpinatului, scuipatului şi apoi, după ce duşmanul probabil cere pace, ignoratului. Uneori locul strategic e în baie, alteori în patul conjugal, dar cel mai des teritoriul de luptă e pardoseala, cu extensie în lada cu lemne.

Duşmanul a fost trântit fără milă din pat, dar trebuie supravegheat atent:



Gata, acum nu mai mişcă!