În miez de toamnă

Uşor-uşor se stabileşte toamna şi pe locurile noastre, pădurea a devenit multicoloră, nucii – blond-roşcaţi, via e ca o sorcovă, vişinii tind către alopecie şi lucerna-i verde-viaţă cu violet de rogvaiv, că-i plină de flori. Grădina e încă parţial mobilată cu plante, brocoliul şi patisonul sunt decor autumnal, ardei lăsaţi din considerente estetice devin natură moartă din zi în zi, în contrast cu plantele de nuc, cartof şi roşii ce cresc viguroase în cutiile pentru compost.

Săptămâna trecută am fost tentată să scot toate plantele de roşii, dar, cum erau pline de rod în diverse stadii de coacere, nu m-a îndurat şi mi-am spus în sinea mea că poate au o şansă. Chiar au avut-o, soarele ultimelor zile le-a ajutat şi, în ciuda temperaturilor scăzute de pe timpul nopţii, se coc; cuminţi, discrete, dar hotărâte în drumul lor către salată. Gutuile cădeau cu spor ajutate de mâțuce alpiniste aşa că le-am cules parţial coapte, nucile au hăinuțe negre lipicioase şi în grădină un măr Golden are încă fructe – l-am lăsat așa pentru plăcerea de a culege mărul direct din pom, a-l şterge pe pantaloni și apoi a muşca din el fix la locul faptei.

A început operațiunea pregătit moșie pentru iarnă - până acum am îmbrăcat cu covoare podelele din casă că se simţea deja lipsa lor şi am făcut ordine în magazie generând o dezordine estetică în choșc. Am strâns rumegușul din curte și l-am pus pe pământul din grădină (unde au apărut plăntuţe viguroase de porumb graţie găinilor noastre), am plasat ager aracii recuperaţi pentru sezonul 2013 şi ușor-ușor începem să adunăm gălețile și uneltele să le punem la somnul de iarnă. Facem focurile în sobe din doi în trei, ardem miresme inofensive în suporturi de piatră sau lemn care nu-s trepieduri şi în mod nesperat avem amândoi copiii acasă.

Domnul meu a făcut prima tură de ţuică din prunele văratice (spre 6 litri, „de ce-o fi ieşit cam acră?”), la perioade neregulate sparge lemne, în funcţie de chef, timp, energie şi duce muncă de lămurire cu propria conştiinţă să se apuce într-o zi să-şi strângă jucăriile folositoare vara şi să le pună la locul lor.

Toamna e fermă şi umblă desculţă pe cimentul aleii plin de frunze galbene, dimineaţa miroase discret a iarnă iar trosnetul focului în bibliotecă mă îndeamnă uneori să citesc măcar un capitol dintr-o sticlă de vin alb, sec. 

E bine.