Acalmie

        Verweile doch, du bist so schön! (Goethe)

Zi de Paşte, spre după-amiază. Pe chioşc flutură steagul, din chioşc se aud doine muscelene – Vochiţa Stoian. Domnul meu, cu şorţul lui bărbătesc, descântă în curte grătarul; lângă el dorm tolăniţi câinii mari; Hades – răsfirat, pe pământul vag umed de sub un măr.

Pe masă, ouă vopsite: roşii, galbene, verzi şi un albastru turcoaz cum îmi închipuiam eu că-s ouăle sinelii ale lui Teodoreanu. Pe ele sunt urme albe de frunze: trifoi, pătrunjel, zmeură şi-o bălărie spectaculoasă.

Copilul student e desculţ, cu o pălărie pe cap și o carte în mână; merge spre grădină, probabil vrea la umbră. Bunicul e lângă pomi, inspectează evoluţiile verticale ale ultimei zile. Buni, pe terasă, o răsfaţă pe Maşa şi-i admiră progeniturile. Jinx doarme pe o pernă pe capacul puţului. Co-co, co-co - Le Coq şi doamnele lui se răsfață cu coji de ouă vopsite.

Din hamac, privesc un petic de cer; e bleu cyan cu nori din vată de zahăr. Când şi când, câte un erete trece agale. Lângă mine, paharul cu limonadă miroase a mentă.

Pe drumul spre Rai nu-s sensuri blocate, gropi, limitatoare sau radare.

Raiul e aici.