Mai nimic nou în mai

E mijloc de mai şi lucrurile se precipită, primăvara a fost pe repede înainte, vara a dat brusc şi pot spune că avem o mulţime de restanţe. N-am luat încă pui - ne-am hotărât să cumpărăm pui de găină rasă mixtă de 3-6 săptămâni -, straturile înălţate şi cel lasagna nu-s finalizate, aşa că nici răsaduri n-am cumpărat încă - experienţa de anul acesta cu „ne producem singuri răsadurile” a fost un mare fiasco, cele duse în seră au fost lăsate să cam moară de sete – restul se pare că nu prea se înţeleg cu operaţiunea călire -, iar cele puse în ghivece în aprilie sunt mult prea mici (marja de siguranţă – dat seminţe unei persoane de încredere să pună ea răsaduri şi să le împărţim – s-a dovedit a fi o iluzie). Plus că domnul meu e inabordabil în astă perioadă, fiind el foarte ocupat cu producerea rachiului de mere din recolta personală din toamnă (iese slab, vag acriu şi cu tentă bleu, dar R. şi-a propus să facă el dublă distilare; probabil, la final va avea vreo doi litri, cu rotunjire pe plus; sunt răutăcioasă, ştiu, da-mi place). Printre picături, se ocupă, în etape, de zmeură; o curăță, aerisește pământul de la baza ei, o mulcește cu lucernă uscată și la final o udă abundent. Arată fain și după două zile pâmântul e umed sub stratul de mulci (mai puţini faini sunt însă nenumăraţii melci care se insinuează noapte de noapte din livada de alături).

Eu sunt parţial harnică şi la intervale neregulate desfăşor operaţiunea debălăriat plante folositoare omului; inconstant, că-i tare plictisitor, nestructurat, că nu mă obligă nimeni să plivesc stratul următor când eu am chef să mă ocup de pătrunjel, cu alte cuvinte parţial haotic, în funcţie de ce am chef şi de zona pe care îmi pică ochii într-un anumit moment. Bălăriile ajung invariabil răsfăţ pentru doamnele găini, acesta fiind şi unul dintre motivele generatoare de hărnicie. În restul timpului, printre rutinele cotidiene, ud plante; metodic şi responsabil, alături de garduri, pisici negre colcăitoare, câini, picioare personale, şlapi, mânuşi şi alte accesorii. (A şi cam plouat în ultima vreme, mai în rafală, mai un duş, mai o ploaie aşezată, dar nu de-ajuns pentru setea pământului.)

În rest, plantele o duc în prinţip bine, au înnebunit salcâmii în lizieră şi lângă gard, salvia, iasomia de vară şi cerastiumul au înflorit, ticăloasele de căpșune au rod numai așa, de-ale naibii, să nu putem să scăpăm de ele, în jardiniere au apărut plăntuţe de roşii (nu şi regina nopţii şi cosmos pe care le plantasem eu acolo), iar în creşa-răsadniţă n-a ieşit mai nimic.

Generaţia de vrăbii a verii trecute a migrat din cuiburile din chioşc şi şi-a construit domeniu personal la streaşina casei, sub scândurile de închidere a acoperişului; cum nu ne-am prins în timp util (ci abia după ce puii au început să comită sunete), aşteptăm să-şi ia zborul cei mici. Între timp, Jinx şi Maşa caută soluţii să ajungă la ei, cred că s-au săturat de cârtiţe guşteri şoareci de câmp şi vor acum să-şi rafineze vânătoarea.

Ca acumulări utile omului de la țară, recunosc acum fără greş rostopasca, tătăneasa şi coada calului, am început să nimicesc (prin strivire cu talpa şlapilor) singurică limacşii, nu-l mai invoc pe domnul meu, și nu mai rup, pe post de buruieni, plantele folositoare omului pe care le-am plantat într-un anume loc (în traducere liberă, n-am mai pus decât plante a căror frunză deja o recunosc).

În unele zile n-am chef să scriu. Azi e (iar) una dintre ele.