După Paști

A venit vacanța ca un cadou nesperat, cu șase zile libere (în care nu o dată mi-aș fi dorit să fiu la serviciu ca să-mi relaxez oareșce mușchi) pe care le-am umplut cu dereticări, aranjări și restanțe prin curte sau grădină, acțiuni cu efecte vizibile asupra ambientului. În casă nu mai sunt covoare, cutii cu lemne, iar cuierele sunt eliberate de geci, acareturile au fost aranjate după plecarea musafirilor-șobolani, fiarele vechi sunt mutate lângă poarta dinspre lizieră, chioșcul are hamac, șezlonguri, perne și condiții de relaxare optimă, zona cu flori e vioaie și de zâmbet generatoare, curtea – cosită și înmiresmată – are și ea un hamac. Cu grădina nu pot să mă laud, înainte de Paști arăta într-un mare fel, dar după cele două ploi (sâmbătă și duminică) și soarele ulterior bălăriile au crescut ca Făt-Frumos, într-o zi cât alții în zece.

Au înflorit inul decorativ, armeria, garofițele roz și vinca major, plantele din ghivece și jardiniere cresc cu spor (într-o jardinieră au apărut surpinzător chiar și niște roșii), tijele cu flori albe - Physostegia virginiana – o duc bine lângă gardul păsărilor și am avut pe masă primele produse din recoltă proprie – ceapă verde și ridichi. Trandafirii sunt plini de boboci, pe drumul din sat glicinele sunt majoritar mov, castanii și călinii - albi, iar salcâmii se pregătesc și ei. Nu știu de ce liliacul bătut alb, mărgăritarul și majoritatea narciselor tot albe n-au înflorit în astă primăvară.

La capitolul animale din ogradă (cele veterane sunt bine-mersi), avem noutăți: una bucată cloșcă neagră cu picățele (de la dom'colonel, că găinile noastre nu servesc) - jumulită, urâtă cu spume și răutăcioasă, pusă (în 2 mai) pe vreo 17 ouă - pe care domnul meu o scoate la plimbare zi de zi la oră fixă, cam 10 minute. Se pare că ariciul ne-a adoptat (m-am întâlnit cu el de încă două ori), că gușterii, greierii, gărgărițele și cărăbușii de mai n-o duc deloc rău în grădina noastră, iar căprioarele și liliecii se simt tare bine prin pădurea și livezile din preajmă.

Puii Mașei sunt tare drăguți, pufoși, grași și cresc incredibil de repede; au deja ochi iscoditori cu care urmăresc mișcarea degetelor noastre, privesc mirați peste marginea cutiei-dormitor și-s din zi în zi mai interesanți; se pare că cel gri e băiat și va fi cenușiu-albăstrui ca fetele din cuibul precedent, iar chestia albicioasă e fată - spun albicioasă pentru că deja e cam crem și i s-au închis la culoare năsucul, vârful urechilor, al cozii și lăbuțele. Nebuna de Mașa încă îi plimbă cu elan, nu-i ia prea tare în serios, dar le aduce ofrande gușteri verzi și bleu, șoareci gri și roșcați – de preferință vii.

Suntem în prag de week-end, mă cert cu oareşce alergii la polen, e sărbătoare mare (şi ziua regelui, şi ziua mea de nume – e a doua oară când îmi amintesc de ea), iar eu vibrez de nerăbdare: azi, la 5, mă întâlnesc cu foşti colegi. De gimnaziu.

Iupiii!