* Gata cu ploile, e cald, e soare, e
vară şi-mi place. Merg desculţă prin iarbă, mănânc vişine
parţial coapte şi mă strâmb – da'mi
place -, beau sirop de coacăze,
umblu cu pălărie de paie, zâmbesc văzând stolurile de copiii de
pe drum care celebrează în fel şi chip vacanţa, mă bucur chiar
dacă n-aş putea spune că am motive, e vară, mă bucur. E vară.
* În oraş au înflorit teii, mă
impresionează până la lacrimi – adică strănut în disperare –,
acasă e totul verde ascendent, mai puţin legumele noastre, care-s
într-o nemişcare de plastic. Cohorte de melci de toate mărcile, de
la alb la maro-negru, homleşi sau nu - oare melcii cochilioşi din
fauna zonei or fi comestibili? - convieţuiesc cu noi pe moşie;
grădina e plină de păduchi de toate culorile, găinile au şi ele,
dar numai un fel şi şi-ăia-s puţini – le-am dat cu prafuri sub
aripi, de parcă le dădeam cu deodorant.
* A scos a doua cloşcă puiuţi –
12 – şi-s tare simpatici; pisucele sunt articulate în mişcări,
aleargă şi se caţără, prind fluturi şi-i mănâncă; ne uzurpă
cu somnul lor pelourile din bibliotecă, cer conserve şi plicuri cu
hrană umedă. (Am aşa o vagă presimţire că nici pe Frida n-o s-o
dăm şi vor rămâne amândouă mâţucele la noi.)
* De câteva zile, am o
pasăre-companion; are domiciliul în livada de-alături şi e cam
cât o ciocănitoare, dar mai colorată – nu ştiu cum o cheamă.
Vine după mine şi aşteaptă să-i fac grămăjoare de melci cu
cochilie; îi ia bucată cu bucată şi-i duce probabil puilor ei,
apoi mă urmăreşte interesată să vadă dacă n-am purces la
construit altă grămadă.
* Castravetele nostru cel falnic e
dovlec ieşit din flora spontană şi mă întreb de unde, că nici
dovlecei n-am avut anul trecut (oare e posibil să fi venit vreo
albină nespălată pe picioare?), imortelele pe care le-am pus în
jardiniere în faţa călţunaşilor sunt de fapt floarea soarelui
decorativă de la Monica şi a crescut mai bine de-un metru;
călţunaşii se insinuează printre tulpinile ei înalte şi
colorează şi ei cum pot, în galben, în roşu, în portocaliu.
* Am redescoperit bucuria copilăriei
de-a sta cu mâinile goale în pământ (mie-mi place, mâinilor mele
însă nu); copii se joacă cu nisip, cu pământ, poate că sunt un
copil mare.
* Despre viaţa în afara oraşului
învăţ continuu, mai ales din greşeli, şi mă bucur că am şansa
de-a putea greşi; am unde, cu ce, când, cum şi mai ales vreau.
* De pe wallul meu mă priveşte
Fuego; nu-i bine să fii prieten pe facebook cu un teatru, chiar
dacă-l cunoşti. Ascult Luna amară şi mănânc cireşe dintr-o
farfurie de sticlă. Dacă e Cireşar, musai să fie cireşe, Luna
amară e pentru Mihnea, cu 13-15 iunie-ul lui în facţiune,
chiar dacă-i post factum.
4 comentarii:
Când am citit întrebarea ta cu melcii mi-am amintit o întâmplare cu copiii mei de prin 82. Se jucau vara, la Sibiu, la bunici, cu o fetiţă venită din Franţa. Şi după ce s-au distrat ei organizand curse de melci au văzut că fata a luat melcii prăfuiţi în casă. Atunci au aflat (cu scârba copilăriei) că melcii vor fi gătiţi de menajeră şi, de fapt, atunci au aflat că melcii se mănâncă. Poftă bună.
ieri am mers si eu prin iarba in picioarele goale.
iarba-i buna si moale ( a crescut mare), problema la noi e ceea ce lasa in urma gainile si ratele care umbla pe unde vor ele, asa ca mersul a fost limitat.
dar atat cat a fost, a fost placut.
m-ai facut sa rad cu confuziile tale cu plantele, ma simt mai bine, nu-s singura :)
@vax albina - am aflat tehnologia de pregatire. daca e sa vreau melci, e mai productiv sa cumpar la conserva
@Iuliana - la noi gainile nu ajung in curte decat cand reusesc sa evadeze.
Ah, iubesc găinile free-range! Și, în general, tot ce e free-range!
Trimiteți un comentariu