Crește bestioletta
noastră văzând cu ochii, a terminat prima cură de calciu cu
vitamine, s-a adaptat de parcă toată viața ar fi fost la noi. E
plin de energie, gălăgios, stricător, obraznic; plimbă tot ce
prinde – mopuri și găleți, lăzi și lemne mari, lămpi solare şi covoraşe din cauciuc, jucării și
bidoane pet, perne de scaun și ghivece cu plante, prosoape de
bucătărie și perie pentru spălat găleți -, citește mărunt
reviste literare, calcă fără milă pe unde apucă (mai puțin în
trandafiri, s-a prins el că-l zgârie), paște frunze de hosta și
pătrunjel, crini și fisostegii, tradescantii și bujori, sapă
ardei iuți și mărar, sperie mâțele cu savoare, îi stresează pe
Castor și pe Hades.
La capitolul educație
face progrese, înainte să-i pun castronul cu mâncare face singur
șezi înainte să-i spun eu, apoi așteaptă comanda liber
să meargă să mănânce. Îi place când îi spun a laudă bravo,
bebe, dă din coada-funie de-mi lasă urme pe picioare; n-o mai
tulește spre poartă când vrem să ieșim cu mașina și-l strunesc
cu vorba, nu mai e nevoie de lesă – apropo de lesă, în mintea
lui cea albastră e de plimbare, dacă o prinde pleacă cu ea în
gură spre poartă, cea roșie nu – ea cred că-i mai mult de
pedeapsă, i-o punem când vine cineva în curte. Ascultă când îi
spunem nu, stai, ieși, jos, curând va lătra și la comandă
(îi spun dușșșmanii).
Nu e prea încântat să
ne recunoască de șefi, dar n-are de ales, percepe tonul de dojană
și parțial se execută, stă la periat; se retrage când vedea
nuiaua, știe că n-are voie să intre pe portițe (dar dacă ispita
e mare face abstracție de interdicție). Arată lamentabil când e
ud, mai ales dacă a tras și-o porție de forat, că la gropile pe
care le face nu se poate spune că sapă, doarme în ploaie, de
preferință cu vreo labă într-un șanț de scurgere, face
scubadiving involuntar în lac. Doarme frecvent cu ceilalți doi
câini la lemne, e vigilent și latră gros, cu rezonanță, i-au
căzut caninii, încearcă să prindă coțofene (și trage pofticios
cu ochiul în curtea păsărilor), se conversează cu Rocky –
ciobănescul caucazian de 6 luni de la casa din lizieră.
Ză Vodă. De când a
apărut în curte, a cam bulversat totul, a trebuit să
regândim/reorganizăm spațiile (doar e bebe și trebuie
luate măsuri speciale), o ținem din zâmbet în răstit la el, fără
pauze între cele două extreme, ne colorează viața. Și pentru
asta îl iubim.
5 comentarii:
Ehe, asa mai da caine la casa omului :)
Deja vu!
Hai, că l-om cunoaște și noi mai la vară!
Hai, că l-om cunoaște și noi mai la vară!
Extraordinar de bine imi prinde cand citesc pe bloguri probleme "majore" cu care ma confrunt si eu si-mi mai trece disperarea.
De cateva zile am si eu un "bebe" in curte si deja ne-a intors pe dos putina randuiala pe care, cu greu, o realizasem. Eram deja ingrijorata, crezand ca doar cainele meu face atatea nefacute, insa citind postarea ta m-am mai linistit putin. Probabil ca asa trebuie sa fie, si da, e bine :)) (dupa ce imi trece supararea pentru planta rupta, pentru papucii imprastiati, pentru bucatile de lemn de care ma impiedic)
Trimiteți un comentariu