Când nu e să fie

După un 1 Mai sărbătorit prin muncă, fără grătar, că n-am avut vreme, doar cu bere, după ploi zălude și mers pe apă, ce se asorta mai bine decât o pană de curent? Pană responsabilă, de-a lungul a cel puțin patru sate, cu drumul național în beznă; luni dimineață, de la 4 în mod sigur, până când - nu știu, că la 7 încă nu se remediase. Întâi am crezut că-i de la noi – nu era -, apoi că-și revine repede - așa se întâmplă uzual -, nope; gândul mi-a zburat la cei care au ouă la incubatoare, că e vremea clocitorilor – asta e.

Răsărea soarele, din fața terasei vedeam cum apa din curte are o nemișcare sclipitor-lacustră și făceam haz de necaz gândindu-mă dacă să ne luăm o barcă sau să așteptăm viitura de 6,30 să mergem cu ea la serviciu. Mi-am tras gluga pe cap și am plecat la rondul de dimineață; saboții roz cu talpă-n arc de cerc alunecau duios, Zăvod, ud tot și murdar cât încape, încerca să intre în tandrețuri cu mine, câte o pală de vânt scutura pomii de apă fix când treceam pe sub ei – clar trebuia să intru în casă.

Și-am intrat, râzând de una singură gândindu-mă la expresia Arăți de parcă te-ai fi îmbrăcat pe întuneric. Și pe întuneric m-am îmbrăcat, așa că, dacă aș fi avut (a n-a oară) tricoul pe dos, aveam o scuză. Dar n-a fost să fie. :)