Start în mai cu apă şi foc

Întâi a fost o aniversare cu Cardhu 12, plăcere vinovată, și oareșce ani de căsnicie (mersic), apoi minivacanţa aducătoare de minte odihnită, zâmbet, muşchi epuizaţi, oase mârâinde şi căţel nou fericit de prea multă atenție. Printre picături, la propriu, că a tot plouat, când așezat-gospodărește, când în rafale asurzitoare cu vânt tăios; lacul e umplut, țeava de preaplin nu mai face față deja, drumul e numai albii - unele de 15-20 cm -, fântânile din sat sunt inundate (noile filtre de apă puse de domnul meu își fac treaba cu spor), beciul nostru la fel – aproape zilnic pompa cazată acolo are treabă. Și încă plouă; așezat-gospodărește, ploaie ca de toamnă, care ne cam strică toate ploile.

În perioadele cu cer relativ senin am purces la munci de primăvară întârziate zdravăn deja, debălăriat ceapă și usturoi (sunt deja suficient de mari ca să putem mânca din ele), pus cartofii cu călțunași și gălbenele – călțunașii din ghivece, gălbenelele din ce-a ieșit în grădină prin autoînsămânțare -, plivit leuștean și flori, cosit cosit cosit; adică motocosit domnul meu, eu – cu asistența tehnică, în speranța minimizării victimelor colaterale (de astă dată au picat la zar doar rubarba, ștevia de sămânță și o viță ananas). Am mobilat stratul înălțat cu roșii Roma și Grusovska plus ardei iuți, cel lasagna e și el pregătit de plantare – acolo vor fi cazați ardeii neiuți -, am pus într-o jardinieră kiwano și limba milelului, am repicat restul de răsaduri, că virau către o frumoasă culoare gălbuie ce numai la bine nu mă făceau să mă gândesc; am mai pus oareşce seminţe – miozot, cimbru, iarăși lobodă roșie, că n-a ieșit decât puțină, şi alte seminţe, am uitat ce şi unde, cum e şi firesc.

În perioadele mixte, cu soare şi picături rare, ne-am ocupat cu explorări arheologice care s-au soldat cu descoperirea vetrei de ars, a căpșunilor și a zmeurei (pe care am şi mulcit-o parţial), am confecţionat o masă mare (1,5 m) pentru zona de lângă terasă (adică a montat domnul meu un blat pe picioarele metalice deja existente şi eu am fost mâna a doua) şi sigur am mai făcut câte ceva, dar am uitat ce – deh, aşa se întâmplă după o anumită vârstă.

În perioadele cu cer încruntat și plângătoriu, am reușit în echipă să periem gospodărește pisicile și să le de-căpușăm (prinde mâța, scoate-i căpușele, dă cu Asocilin, peri-o, Igor, stai băiat!, Jinx, nu zgâria!, Maşa, taci!, Frida, nu fi mai proastă decât prevede limita legală!), Igor e artizanul șef, la el stau căpușele salbă, apoi Mașa, care are două urme în sprâncene, simetric, de parcă ar avea cornițe. În rest - spălat şi plimbat rufe întru uscare, gătit, făcut pâine, curățenie, tuns domnul meu – activităţi uzuale care înghit o grămadă de timp.

Per total, au fost patru zile cu telefoane uitate pe unde am apucat (al domnului meu e şi acum uitat acasă), cu două rânduri de haine noroite pe zi, cu pământ în pantofii sport cu șireturi strânse bine şi pământ pe mâinile din mânușile medicale, cu vânt şi flori de măr în plete, cu foc torcătoriul în soba din dormitor (din motiv de umezeală).

Și cu mers pe apă. La propriu. Şi zău nu mi-a displăcut.