Despre gunoiul de sub preş, falsă modestie şi bocanci murdari

Un blog este o publicație web care conține articole periodice ce au de obicei un caracter personal. (wikipedia.org)

Când scriu despre lucruri frumoase, primesc laude, unele nemeritate zic eu; când atac probleme mai puţin luminoase, traficul pe blog se dublează, primesc comentarii în particular – mai ales via facebook – și apar o sfântă cârcoteală anonim neasumată plus frustrări revărsate de unde nu mă aştept (dragul meu cititor, dacă ți-aș spune că ai ochii roz nu te-ai supăra pe mine, ai zâmbi și atât; când îți spun că e doar vina ta că la 50 + de ani n-ai nimic te revolți – alții, situația economică din țară sunt de vină, nu tu.). Am scris despre amicul perpetuu, ora pământului, înzăpeziţi, expatriaţi, revoluţie, snobi, grafomani, sfertodocţi, popi, tendinţe de turmă, nunţi, bun-simţ deficitar - subiecte sensibile după cum s-a dovedit, pe care nu le-am abordat pentru creșterea audienței, ci ca pe-o eliberare, ca revoltă.

Uneori văd și nu întorc privirea, alteori nu las gunoiul sub preș, mi se întâmplă să spun că împăratul e gol – doar știe asta toată lumea asta, dar așa ceva nu se face. N-am scris despre politici agricole şi fotbal - nu că m-aş pricepe, dar sunt teme prezente mereu pe agenda publică -, despre politică nici atât (ceea ce nu înseamnă că n-am simpatii și antipatii) – sunt teme conflictuale şi încerc să le evit. Respect libertatea cuvântului şi în virtutea acestei opţiuni am publicat comentariile cititorilor chiar şi când mi-am făcut deservicii. Cred în liberul arbitru, respect opinia omului şi apreciez foarte tare argumenţia, dacă mai e şi logică cu atât mai bine. Și cer reciprocitate - respectă-mi opinia, nu trebuie să fii de acord cu mine, dar nici n-ai dreptul să mă judeci, mai ales fără argumente.

Când scriu critic despre un anume tip de om o fac pentru că mă deranjează - deja nu mai e o excepție, ci tinde să devină un grup; minoritar în cadrul grupului mare, dar vizibil, deranjant. Când scriu țăranul stropește legumele cu chimicale nu inseamnă nici că e de bine, nici că-i de rău, ci că e alegerea lui, diferită de a mea; și nici nu înseamnă că toți tăranii fac asta. Fiecare înţelege cât poate, eu doar expun. 

Sunt om și asta mă face imperfect; nu dețin Adevărul și nici Calea și zău nici nu tind către ele. Am puncte tari și puncte slabe. Nu-s de acord cu politica de stânga – vreau locuri de muncă, nu ajutoare sociale; sunt de părere că deţinuţii ar trebui să muncească să-şi plătească măcar întreţinerea – după ce că m-a furat, stă bine mersi tot pe banii mei; nu văd de ce un electrician bugetar e o căpuşă – o fi plătit el din banii de la buget, dar şi-i munceşte cu vârf şi îndesat şi are toate dările la zi; votul cenzitar mi s-ar părea mai corect – produci ceva, plăteşti impozit statului român - ai drept de vot, eşti asistat social – nu comenta cât de muieţi ți-s posmagii şi nu-mi hotărî destinul.

Sunt deja pe panta descendentă a vieții – nu sper și nici nu-mi doresc să ating 90 de ani -, nu mai am timp să-l irosesc cu energii umane negative. Urăsc mediocritatea, prostia mă fascinează – e infinită în imprevizibilitatea sa și în aspectele pe care le îmbracă, plus că niciodată nu face compromisuri – dar falsa modestie e cea care mă scoate cu adevărat din pepeni: e cireșul după care te dai să maschezi lipsa de fond și-i născută din frustrări; n-am nimic împotriva lor atâta vreme cât nu se revarsă asupra mea, dar nici în comun, și nu văd de ce-ar trebui să răspund solidar cu un frustrat pentru ceea ce i se întâmplă.

Sunt ceea ce sunt graţie vieţii pe care am dus-o, a experienţelor – bune, proaste, cum au fost -, a acumulărilor. Nu-s modestă (Modestia este calitatea celor care nu au calități. - Liviu Rebreanu – asta ca să nu-l citez pe Iorga), dar nici lăudăroasă, nu văd de ce ar trebui să-mi scot diplomația la aerisit, de ce-ar trebui să protejez orgolii, să umblu cu mânuși. Dacă nu sunt cu tine nu înseamnă că-s împotriva ta, alege și asumă-ți din start alegerea, eu n-am nicio vină, crede-mă.

Scoate-mă din lista de prieteni, renunță la abonare – fă ce vrei. Nu-ți place casa mea, în care te-am invitat cu inima deschisă – nici nu-i musai să-ți placă, suntem diferiți și asta e de bine -, nu ești obligat să te întorci, dar descalță-te, nu intra cu bocancii murdari. E totuși casa mea.