P.-ii
aveau un teren pe care și-au construit o casă dinainte să ne mutăm
noi; fundație, bolțari, cărămidă, bca, cameră, cameră, cameră,
hol; acum încearcă să ridice o altă cameră – cam 1 m înălțime,
pe una din laturi, din cărămidă recuperată. Au uși și geamuri
de dimensiuni și materiale diferite, curtea e împrejmuită parțial
– pe latura dinspre drum a fost o plasă prinsă între salcâmi,
fără poartă, între timp au mai scos din ea – le-a crescut o
Dacie break și n-aveau pe unde s-o bage lângă casă.
Un
câine are 2 m de lanț și pe post de cușcă un tub de fântână,
celălalt e brac (glumesc, e liber); de la o vreme plâng
sfâșietor doi cățeluși – îi au de curând și cred că sunt frecvent legați. Apa o iau de
la o pompa manuală săpată la vreo 2 m adâncime, capra și găinile
sunt free range și grație lor demarajul mașinii se duce instant.
Copilul cel mare (4-5 ani) superviza singurel zona când erau făcute
săpăturile la canalizare – șanțuri mai adânci de 2 m, acolo
unde pământul se dărâma.
Terenul
lor are o ordine a cărei logică
nu pot s-o prind; nu îngrijesc drumul, n-au șanțuri, nu dau
o lopată de zăpadă nici de la ei din curte. Într-o primăvară
m-au făcut să zâmbesc larg când au săpat pe lângă o foaie de
gard din scânduri care era sprijinită pe gardul lor din plasă de
sârmă, în loc s-o ia de acolo. Cotețele sunt o enumerare de uși
și de cartoane, prinse cu sârmă. Acum își fac parțial
termosistem, iar sacii goi de la adeziv zburdă liber în peisajul
comun, gardul e frecvent sârmă de uscat rufele. Li se pare firesc
să le aduci plicurile de la poștă, să-i duci în oraș cu mașina,
să le împrumuți diverse, să le fii la dispoziție când vin să
te solicite.
Nu-i
iubesc, recunosc, iar manelele lor ocazionale nu-mi vor schimba
sentimentele în mai bine, nu-i înțeleg nici pe tată, nici pe cei
doi fii, nici pe noră (ea lucrează constant), nu-s vecinii pe care
mi i-aș dori și știu că nu am dreptate. Au altă cultură, ceea
ce pentru mine e firesc pentru ei e nedrept – cum
să ții câinii închiși în curte când lor le place liberi?
- și reciproc. Avem standarde și etaloane, nevoi și aspirații
divergente.
Culori
diferite pe paleta unui sat al României secolului XXI.
5 comentarii:
e frumos efortul vizibil printre randuri de a fi intelegator cu oameni diferiti. si eu fac un efort sa fiu intelegator cand citesc - intotdeauna cu placere - blogul dv.
de exemplu, eu unul sunt convins ca si caprelor le place libere, nu inchise in curte. pe de alta parte, o capra in drum mananca demarajul; un caine tembel liber in drum poate musca o buca.
Eeee...da' daca-i intrebi pe ei ...voi santeti ciudatii...
@Anonim - cititul blogului meu cere toleranta?:) cainii lor nu vor sa muste oamnii, vin si cer un pic de atentie, cel putin bracul e disperat sa vorbeasca cineva cu el, sa-l mangaie...
@ciumafai... - si nu suntem? numai faptul c-am plecat din oras... :)
Acuma ... tot stau si cuget: libertatea mea se termina cand incalca libertatea ta. Chestiile de bun simt nu cer niciodata toleranta, asa ca daca se naste acest cuvant - "toleranta" - e clar ca undeva e o lipsa de ceva, de bun simt, de libertate, de bine, care trebuie compensata cu ceva.
Efortul de a fi intelegator cu oamenii mi se pare necesar numai cand acei oameni nu au datele concrete care sa ii ajute sa nu-mi incalce libertatea mea. Daca ei sunt in regula dpdv fizic si psihic, deranjul pe care mi-l provoaca se cere taxat. Chiar si scrisul pe blog (desi cred si sper ca nu v-ati limitat numai la asta) mi se pare indreptatit, chiar daca nu rezolva problemele nesimtirii.
Imi pare rau ca suferiti din pricina lipsei de bun simt a unora.
@cristina - de spus nu le-am spus nimic pana acum, mi s-a parut lupta cu morile de vant. dar nu i-am mai ajutat cu nimic de ceva vreme si-am considerat c-ar trebui sa le fie smenal de alarma.
Trimiteți un comentariu