Like?:)

miercuri, 9 septembrie 2015

Ce-am mai făcut

* Contrar prognozelor meteo, joi după-amiază a plouat frumos, metodic, ploaie de vară săturând pământul însetat, prilej cu care a picat curentul vreo cinci ore – ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să ți se întâmple, că tot mă gândeam eu cum ar fi fără curent o vreme – și o dată cu el și apa, că doar o scoatem cu pompa din fântână.
* Ca noutăți: 1 Am folosit pentru prima dată tuciul de 35 de l pe pirostrii – am fiert în el vreo 20 kg de gheare și capete de curcan pentru câini (primite). 2. Mașina de cusut mică e funcțională, prilej cu care am pus-o pe post de obiect decorativ pe măsuță în bibliotecă, detronând în acest scop imprimanta (e dedesubt acum); aștept iarna să avem vreme să ne jucăm cu ea.
* La capitolul să ne ușurăm viața, leneși confrați, am decupat din niște pantaloni denim vechi bucăți de țesătură pe care le folosesc la învelit borcanele și la tapetat cratițele în care sterilizez conservele în sticle sau borcane; am inventat tăvițe egale și bucăți de pânză de bumbac pentru uscatul semințelor de roșii – nu se lipesc la fel ca de prosopaele de hârtie; uleiul cosmetic de migdale se dovedește a fi cel mai bun ulei de mecanisme fine, mai ales că are și cap stropitor.
(Text publicat pe 09.09, la ora 09.)

2 comentarii:

cristina spunea...

nu puteai sa mai astepti pana la ora 09:09???? :d

ce masina de cusut mica?

simf spunea...

@cristina - 09,09 ar fi fot prea arogant, totusi :)
e un singer de mana, fara pedala - nu-i a noastra, dar va sta la noi o vreme si mi-e tare draga.

:-D