Like?:)

luni, 25 ianuarie 2016

Cum am petrecut gerul de ianuarie

Cu drag și ușor mai multă muncă, cu zile de week-end în care am făcut câte două focuri pe zi – plus de dimineața până seara în bibliotecă -, cu butelia de la bucătăria de vară refuzând să funcționeze fără o dezmierdare anterioară cu turbosuflanta cu aer cald. N-am văzut mai puțin de -16 grade la termometrul de pe terasă (asta nu înseamnă că n-au fost), dar a fost frig-frig, cu vânt insinuant până la piele și apusuri incredibile, cu ulei congelat în drujbă și apă înghețând pe gresia din bucătărie, cu mâncarea câinilor încremenită grațios în castroane și ouă congelate în cuibare.
Zeci de metri cubi de zăpadă dați din curte, o durere zdravănă de spate de câteva zile – cea dată de grădinărit e parfum pe lângă asta -, păr prinzând ace de gheață când am ieșit pe terasă cu el ud, țurțuri curățați des, rufe-carton mirosind divin, ceruri incredibile întreaga zi, de la rozul matinal la portocaliul de seară, trecând prin nenumărate nuanțe de albastru pe care mă oftic că nu le pot prinde în poze.
Casele din sat au cuşme albe şi fumuri bleu-gri pe coşuri, pe drum se joacă izvorașe vesele și conlucrează întru asigurarea, zi de zi, a unui pod de gheață fix în curba din pantă, aerul are un gust plin, special, de iarnă, pământul are textură de beton, iar zăpada a îngheţat pe crengile pomilor şi-i face să arate ca nişte bezele.
Zăvod e băiat harnic, îi scutură textilele lui Hades aproape zilnic și le lasă în mijlocul curții – iar bietul căţel se culcă pe ele acolo -, plimbă lemne şi ne asigură reconfigurarea continuă a zonelor de trecere, duce gunoiul (adică înșiră pe unde poate ce e prin găleți); s-a mutat la locul lui Castor şi frecvent doarme acolo împreună cu Hades.
Pisicile au intrat de bună voie şi nesilite de nimeni în casă, n-a mai fost nevoie să le vânez în fiecare seară, şobolanii au căpătat tupeu și vin în zona de depozitare a cerealelor (au atacat pâinea pentru câini), am făcut inventarul şi curăţenia uzuală în beci, prilej cu care am scos ultimele tomatillos (mere încă mai sunt).
Am făcut lista cu seminţe existente și am conturat tabelul cu ce ne-am dori să cultivăm (ne mai trebuie un plic de morcovi), am cumpărat alveole, urmează schițele de plantare și calculul la răsaduri.
Se anunţă o încălzire accentuată a vremii, fără precipitaţii teoretic, fapt care nu mă împiedică să aştept cu intres altă zăpadă; abundentă, pătură caldă pentru plante, acoperind sunetele şi pământul tot. Să ningă!

3 comentarii:

EmaPirciu spunea...

Ce frumos! Cand povestesti parca sunt si eu pe acolo pe undeva :)

daiana spunea...

e de-a dreptul frustrant cand aparatul foto te tradeaza cand ti-e lumea mai draga si cerul mai frumos. de-aia sunt buni pictorii , sa surprinda ce nu poate face tehnica. O iarna fericita sa ai , Sis!

simf spunea...

@daiana - astept cu interes sa reiei postarile constante pe blog. iarna faina, sis!

:-D