Învăţământul românesc în gimnaziu la începutul mileniului, prin ochii unui părinte. II

Cantitate, nu calitate

A, dar profa i-a dat lui A. 10 la desen pe-o singură planşă şi mie tot 10, dar pe 5 planşe. Şi ce trebuia să facă? Să-i dea lui A. 9. (Unde A. e realmente talentat, iar fie-mea desenează vag identificabil). 10 la muzică, ce contează scârţâitul de ușă pe care-l scoţi pe gură, 10 la civică - era un fel de oră liberă, când puteai să mai faci o temă acolo -, 10 la franceză, ce importanţă are că la final de clasa a opta nimeni nu ştia să pronunțe bine, importante erau scrisul şi gramatica (unde erau oricum lemn) conform spuselor doamnei (a cărei pronunție rusească m-a șocat mereu).

De ce nu dai capacitatea la istorie, e mai simplu? Nu, că istoria se schimbă, geografia rămâne la fel. Schimbând n profesori la istorie, au avut o profă pentru care conta doar holocaustul din România şi le dădea 10 pe linie dacă erau de acord cu ea. Apoi a venit un profesor tânăr, Marius Cristea, pe care iniţial l-au urât, ce tupeu să le dea 6! - care le explica istoria în context; n-a rezistat mult în şcoală, strica mediile copiilor, blasfemie!; şi, când şcoala a rămas în pană de profesor de istorie, a revenit, pentru o perioadă scurtă, d-na Georgescu, fosta noastră profesoară, pensionară (sărumâna, Doamnă!), exigentă, dar pe care copiii au iubit-o şi toți voiau la olimpiadă.

Îndoctrinare vs. sedentarism

De ce nu vrei să mergem la slujbă? Luăm lumină, mergem la bunici apoi... Eu nu fac comerţ cu Dumnezeu! (profa le impusese să vină la Înviere pentru nota 10, fie-mea era cel mult în clasa a 6-a). An de an aceleași povești, doar ortodoxismul e bun, în rest oricum nimeni n-ajunge-n rai dacă nu e ortodox. Istoria religiilor? Nici măcar în liceu nu se poate, îs prea cruzi la minte, să nu-i smintim.

La sport, scutiri pe pâine, nu cred că jumătate făceau sportul; am luptat cu părinţii din clasă şi-am aproape impus o oră de sport de echipă la opţinale, că-n gimnaziu aveau o singură oră pe săptămână. Din fericire, directoarea era o profesoară de sport, d-na Iliescu, care, în afara faptului că-i iubea pe copii, impunea și o anume disciplină: fetele (nici profesoarele) nu puteau veni cu buricul la vedere sau cu fuste două dește sub dumneaei, nici gând de machiaje violente sau pantaloni scurţi cu şlapi la şcoală. A rezistat o vreme, apoi a cedat în faţa săpăturilor colegelor, cu accent pe profesoara de religie care, dacă nu mă înșel, era și preoteasă.