Buburuză, mămăruță, gărgăriță

Gărgăriță-riță/Zboară-n poieniță/Unde vei zbura/Acolo va fi casa mea. (Unde vei zbura/Acolo m-oi mărita.)

Așa-i cântam gărgăriței în copilărie; și gărgărița era roșie cu buline negre. Sau galbenă. Sau portocalie, dar ce mai contează, buline să aibă.

Pe numele ei de scenă Coccinella septempunctata, gărgărița e un prieten de nădejde în grădină, se hrănește cu afide, tripși și alți ticăloși care atacă plantele folositoare omului puse de noi cu un scop precis; ea e un redutabil agent de control biologic, aș putea spune că e chiar un insecticid natural (deci nu se hrănește cu vegetale, da?). Iarna hibernează în locuri uscate (cum ar fi sub o grămadă de frunze în grădină sau sub patul matrimonial, într-o grămadă de lemne sau în spatele dulapurilor).

Mai sunt niște coleoptere numite gândaci cu cioc sau gărgărițe (curculionidae, dar ele sunt fitofage), însă de fiecare dată după gărgărița se adaugă: (albastră) a verzei, mazării, alunului, fasolei, coletului, semințelor, frunzelor de porumb, cepei, fructelor, florilor de măr etc.

Gărgărița copilăriei noastre nu trebuie ucisă, ci protejată. Așa arată în diferite stadii de evoluție (ca să nu greșim):

Ouă:

Larvă:

Pupă - nimfă - crisalidă:

Adult:

Sursa pozelor: wikipedia. Uitați și un link cu ciclul lor de viață.