De la an la an
hainele au din ce în ce mai multe etichete interioare. Una cu mărimea, una cu compoziția
materialului, una cu instrucțiuni de spălare și ne-călcare, una a brandului,
una cu ceva de siguranță care să
piuie în caz că vrea cineva să fure haina din magazin (și care declanșează
piuitul când ești îmbrăcat cu chestia respectivă, dacă nu ai tăiat eticheta
când ai ajuns acasă).
Înainte să îmbrac o haină
nouă, tai etichetele. Etichetele pe care le văd, că mereu mai rămâne măcar una,
ascunsă ager, care, cum e și firesc, zgârie. De preferință în cel mai ciudat
loc, în cel mai inoportun moment.
Sunt Simona și urăsc
etichetele de la haine.
2 comentarii:
Eu o urasc doar pe aia de sus, de la gat.
Unele sunt cusute in ciuda mea, cu un pas atat de mic, cu o tensiune atat de mare a atei, cu o ata atat de tare, incat scoaterea lor este nu un chin, ci o tortura, chiar si cu cea mai fina foarfecuta de manechiura. Adesea ma intreb ce o fi in capul producatorilor, pe ei nu-i deranjeaza sa-i zgarie mereu ceva pe ceafa??
Si mie mi s-au intamplat toate astea. :) Ma refer atat la etichete cat si la flori. :)
Singurele gladiole care mi-au placut au fost unele cu floarea de culoare verde.
Se asortau cu casa. :)
Trimiteți un comentariu