Schimb confort urban pe libertate rurală (23). Şi găinile se tund, nu-i aşa?

Duminică dimineaţă, cu Răzvan prin curte. Lângă mine (şi lângă casă), printre trandafiri, o găină. O văd. Găină. Îmi văd de drum. Găină! Lângă casă! Iluzie! Îi arăt lui Răzvan şi-l întreb:

- Tu vezi ce văd eu?

- O găină. GĂINĂ???

Clar nu doar eu vedeam găini, nu era o iluzie, mai ales că tipa era ocupată şi cu comisul unor sounduri de încântare cred, ceea ce-ar fi însemnat că e şi-o halucinaţie auditivă parţial colectivă..

- Hai s-o prindem!

În traducere liberă, prinde-o tu, Răzvane, că eu îs defectă la faza asta.

O prinde, că era de-a lui, o duce la ea acasă şi ne întrebăm, retoric, pe unde a evadat.

Luni, mă sună Ana.

- Mami, îţi aminteşti găina evadată de ieri?

- Da.

- Şi-a adus şi prietenele, acum sunt trei pe-afară.

Ajungem acasă, deschide Miruna poarta la curtea păsărilor şi, înainte de-a încerca persuasiv să le convingă, intră o găină făţoasă de bunăvoie. Ana se atacă, ea le vânase, momise, încercase să le cointereseze zadarnic. Pe celelalte două (arătări harnice de-ale mele) tot Răzvan le-a prins.

Ajungem la concluzia că n-au putut evada decât pe deasupra plasei dinspre chioşc, punem acolo o tablă şi gata.

Ieri, Ana, indignată:

- Iar a evadat o găină şi MĂ SFIDEAZĂ, mami!

Ajungem acasă, curtea - colorată cu boabe de porumb, găina – fericită în chioşc. Aştept să se întunece, timp în care mă joc cu furtunul-duş udând trandafiri, chestii plantate, alei, motani negri, prind găina cu mâna proprie (adică n-a avut nimic împotrivă) şi merg, triumfătoare, cu ea la domnul meu:

- Trebuie să-i tăiem aripile!

Aşa am auzit eu că se poartă, plus că arătările mele aveau penele scurtate când le-am adus.

Ia Răzvan foarfeca (de friptură, evident, că aia e în bucătărie, cu ea am tăiat şi via) şi-i tunde o aripă scurt-scurt, că mă şi mir că n-a făcut urât animala. În urma comentariilor mele revoltate, cea de-a doua aripă a beneficiat de-o frizură mai cu plete.

Duc animala în curtea păsărilor, se scutură, cârâie şi se duce la suratele ei. Eu mă uitam lung la cât de crunt arată, aşa, asimetrică. Şi era una dintre făţoasele domnului meu, din cele cu cărare pe-o parte...

După un timp, tipa încerca zadarnic să zboare peste plasa de sârmă în chioşc, Jinx prindea greieri, îi aducea în casă, să se joace cu ei, unde-i abandona în favoarea unor fluturi pe care-i mânca încântat tare, lumina era înghiţită de broscuţele gureşe din lac şi pe noi, în faţa unui pahar de vin, ne cuprindea liniştea serii de aprilie.