Schimb confort urban pe libertate rurală (79). Fermier, cumpăr unelte v.1.3, ab finis

Cum a nins, am constatat că ne trebuie lopată de zăpadă. Am luat una frumoasă din plastic (pe criteriul „e roşie”), tot de la hipermarket. Exceptând faptul că lamela metalică are proasta deprindere de a se ascunde când nici nu te aştepţi şi-o găseşti când se topeşte zăpada, nu-i nimic în neregulă cu lopata de zăpadă.
Prin martie, în aşteptarea primăverii, am cumpărat săpăliga, tot de la hipermarket, pe criteriul „mie îmi place asta verde” (de fapt e turcoaz, ceva între verde iarbă şi bleu migrenă). Deja încercasem de mai multe ori o colaborare cu sapa şi ştiam că nu avem canale comune de comunicare, aşa că se mai cerea o ustensilă cu care să pot măcar spera c-o să mă împac. Mi-a luat ceva vreme, dar acum mă înţeleg chiar bine cu ea.
Apoi domnul meu a venit acasă cu o sculă cu aspect pervers, de aceeaşi culoare cu săpăliga, despre care am aflat ulterior că se numeşte plantator şi se foloseşte la pus bulbi şi răsaduri. Nu ştiu de unde a făcut achiziţia, dar e utilă.
În primăvară, când ne-au crescut iepuraşi, cum tot aveam lucernă, ne-am gândit noi că ne trebuie o seceră. Nu mai ştiu cum a apărut respectiva în curte, Răzvan se înţelege parţial bine cu ea (când nu-şi amenajează câte o zdrelitură mândră, că doamna seceră are nişte rizuri pe-o parte a lamei), dar nea Costică a spus că nu-i bună că are „ciocul prea lung” şi-n plus nici nu se poate ascuţi. Atunci ne-a dat el un mare sfat: „Nu mai cumpăraţi de la magazinele mari, luaţi din Târgu din Vale, că acolo sunt unelte şi ieftine, şi bune şi ştiu oameni ce să vă dea”.
Grebla de iarbă de acolo a fost cumpărată, la un preţ mult mai mic decât mă aşteptam, şi până acum nu am ce reproşuri să-i fac. Doar că a luat-o domnul meu când era singur şi nici măcar n-a fost atent la culoare: a luat una albastră, pe motiv că aia a fost prima, ce bine s-ar fi potrivit cu clima şi ambientul una roşie...
Furca a fost achiziţionată odată cu grebla de iarbă, în acelaşi moment, din acelaşi loc (Târgu din Vale, stradă unde-s nenumărate magazine de feronerie şi unelte, zonă cu tradiţie în urbe) şi pentru acelaşi scop: strânsul lucernei. E forjată, zdravănă şi nea Costică a fost încântat de ea.
Acum ne trebuie târnăcop, e util când vrei să muţi un liliac ce nu se dă scos nici de nebun. Şi mai cred că ne mai trebuie câte un exemplar din uneltele pe care deja le avem (şi care sunt bune, cele proaste ar cam trebui înlocuite), din mai multe motive: primul - pentru că mereu cele ce-ţi trebuie se află în cel mai îndepărtat loc al grădinii, lăsate acolo din motive obiective (dar tot trebuie să faci kilometri ca să le recuperezi), doi – că atunci când o persoană greblează/sapă mai vine una care vrea şi ea, trei – că prietenii din oraş sunt tare hărnicuţi şi tare bine intenţionaţi, dar ioc pricepere la ei, aşa că, pe principiul omul vede, omul execută, pot fi şi ei utili. Sau măcar le dai de lucru, îi faci să se simtă importanţi şi nu te mai ţin din treabă.