Când Ion Iliescu s-a răzgândit şi a anunţat în ianuarie 90 că FSN-ul se va transforma în partid, două lucruri mi-am spus: să-mi cadă din umăr mâna dacă voi pune vreodată ştampila pe FSN şi să dea Dumnezeu ca Iliescu să nu moară în patul lui, ci-n puşcărie. Mâna din umăr nu mi-a căzut, dar nici ştampila pe FSN, PDSR, PD, PSD, PD-L n-am pus. Dar am înţeles că Ion Iliescu va muri unde-şi va dori el, cu cine va vrea în preajmă, eventual şi când va dori. Nu mi-aş fi închipuit însă că înaintea lui vor muri atâţia, ultimul – ieri -, „golanul”, acum postmortem, Cristi Paţurcă. Odihnească-se-n pace.
Golan post mortem, Jos comunismul, Libertate te iubim, Măi animalule, Ion fără de ţară.
2 comentarii:
Simon,
tu stii mai bine decat mine ca pana la sfarsit o sa mai fii deziluzionata de foarte multe multa lume de foarte multe ori. viata este frumoasa dar ti se pot intampla multe ciudatenii pe parcurs... si trebuie sa trecem peste, ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. dar noi in realitate invatam, chiar daca nu vrem, e o chestiune instinctuala... sa ai o seara frumoasa!
costin, crede-ma ca m-as fi lipsit cu drag de lectia neocomunista. si de cei 20 de ani in care tot invat ca punctul 8 de la timisoara era unica noastra sansa.
multumesc si o seara faina sa ai.
Trimiteți un comentariu