Schimb confort urban pe libertate rurală (83). Vacanţa de iarnă 2010-2011, v.1.0

N-a mai venit nicio altă serie de trei belele, fapt îmbucurător de altfel. A venit însă aniversarea copilului Miruna, 17 ani, să-mi trăiască – la noi cu ziua ei încep sărbătorile – şi-o incredibil de liniştită vacanţă de iarnă, cu toţi patru acasă, alături de animăluţele noastre şi fără musafiri, iar toate astea sunt clar de bine. Am fost noi musafiri altora, în trei vizite scurte, dar cu ceva zile între ele ca să nu fie obositor.
De Crăciun am făcut cumpărături specifice momentului: ulei de drujbă, pierce-uri (care se poartă în ureche), motorină pentru amestecul-minune cu rumeguş, strop-gel, becuri economice (dvd-uri nu, că mai am vreo 70), cablu tv. pe care nu-l folosim, petice pentru vulcanizat roata la roabă şi alte elemente indispensabile sărbătorilor. Apoi n-au venit colindătorii şi mi-am făcut procese de conştiinţă: aaa, n-am lăsat instalaţia din chioşc în funcţiune şi au crezut că nu suntem acasă. Şi cum nu era nici maşina în curte (Răzvan şi Ana au fost la bunici, domnul meu ca să frământe cozonacii, Ana pentru ultimul colind pe la profesorii din liceu)... Autoacuzele mele s-au dovedit nefondate, ne-a spus dom’colonel că urătorii au renunţat să mai urce din cauza frigului – erau mulţi preşcolari şi gerul ciupea bine -, nu numai pe noi ne-au sărit anul acesta. Ne-a colindat însă cu spor DVD playerul, de la Cleopatra Stratan şi corul de copii Armonia la colinde alternative şi Tales From The Crypt - Have Yourself A Scary Little Christmas & comp.
Am ascultat noi şi alte melodii de sezon – Cargo, Ada Milea, Pink Floyd (taaaare, şi-am cântat cât ne-au ţinut plămânii, mai mult Miruna şi cu mine), am văzut şi filme specifice finalului de an – Pantera roz şi Asterix şi Obelix, desene animate (mai mult Ana şi Răzvan) – şi am jucat seara canasta, cu motani leneşi tolăniţi în mijlocul drumului, printre care trebuia să facem slalom, cu portocale şi foc de lemne frumos mirositorii şi liniştitor trosnitorii.
A nins şi tare ne-am bucurat, am făcut alei, am scuturat brazii – zilnic, ca un ritual -, spre bucuria celor trei câini din dotare şi cu ajutorul lor necondiţionat. Apoi a venit Moş Crăciun şi mi-a adus ceva ce-mi foarte doream: un coş metalic negru, pentru pus lemne în faţa sobei la fel de metalică (butucii de acolo sunt doar de decor, spun eu, dar Răzvan mereu mi-i fură şi-i pune pe foc).
A fost un timp al liniştii, cu o izolare socială premeditată, în care n-am vrut să citesc, să urmăresc ştiri sau talk-show-uri, ci doar să văd multe documentare discovery, ceea ce mi s-a şi întâmplat.