Iarna-n 12 km, cu ocol prin copilărie *

Drumul nostru zilnic spre casă străbate cam 3 km din oraș, vreo 5 km de drum național-european, 3 de drum local și un km de drum care nici pe hartă nu e, mai mult o uliță către pădure. A nins și la noi mult - raportat la media anuală, nu la dezastrul din Vrancea și Buzău - și omătul a acoperit în mod nedisciminatoriu întregul nostru drum către casă. Diferențe?
În oraș - străzile principale curățate relativ eficient, utilaje, oameni cu veste reflectorizante și lopeți; străduțele - pline de zăpadă, cu mașini troienite și poteci făcute cu pasul, cu zăpadă gri, tocată. Parcările - cu unele locuri curățate, altele devenite suporturi pentru neaua înlăturată de pe primele. Zona pietonală din centru - curățată până la dalele colorate, aceiași oameni cu veste verde fosfor curățând constant, buldoescavatoare, camionete în care se încarcă și cu care se cară zăpada. Aleile din fața magazinelor - și ele curățate. Aleile din fața și dintre blocuri? Troienite de-a dreptul, un fir de drum făcut la pas și atât. N-am văzut locuitor al orașului cu o lopată sau o mătură în mână, dar am văzut jandarmi și baschetbaliști curățând la spitalul de pediatrie și în curtea unei școli. Și-am auzit comentarii; multe comentarii; niciodată laudative.
Pe drumul național au tot trecut pluguri, s-a împrăștiat material antiderapant - mai mult sare, care a mâncat la greu din asfalt. Lângă borduri (acolo unde sunt, că de obicei lipsesc), maldăre de zăpadă murdară; comercianții ies în fața magazinelor și aruncă direct în drumul curățat zăpada. În fața caselor - ici-colo câte un delușor de nea, dar mai toate intrările curățate.
Pe drumul local - nu mai sunt mașini oprite de-a-mpururea fără poziții sau avarii aprinse (deci, se poate), șoseaua aproape neagră (mai mult de la trafic decât de la excesul de zel al onor consiliului local), în fața porților de la fiecare curte, zăpada curățată și din ea construite forme diverse, în funcție de talentul și inspirația fiecăruia. Am văzut copii, tineri, adulți, bătrâni, la ore diferite - toți curățau zăpadă, cât de des era necesar; n-o aruncau în drum, nici la vecini, doar o depozitau cât să nu încurce.
Pe uliță, fiecare și-a curățat "în dreptul lui"; troienele s-au tranformat fie în oameni de zăpadă, fie în monumente gen semn de piață, pe margine, între gard și șanțul de scurgere. Am văzut vecinii cu lopeți la muncă (uneori ajutați și de cățeii gospodăriei sau de nepoții preșcolari), apoi la o țuică fiartă, sprijiniți în aceleași lopeți.
Aici nu comentează nimeni, nu se plânge nimeni, oamenii știu că trăim într-o țară cu climat temperat continental unde iarna are prostul obicei să vină cu zăpadă, ger, vânt. Așteaptă de la autorități doar să curețe drumurile.
Și-mi amintesc cu câtă bucurie, copil fiind, ieșeam la strîns zăpada de pe aleile din fața blocului, alături de tata, de alți copii cu tații lor. Mai munceam și noi, copiii, nu zic nu, dar în mare tărgeam câte o bătăie cu bulgări, făceam câțiva oameni de zăpadă - se isca o concurență acerbă, al căreia dintre scări e mai frumos -, asiguram și depozitam ager pe zona de spațiu verde materialul de construcție pentru cazemata de-a doua zi. Îmi mai amintesc cum tuturor copiilor ni se rupea sufletul văzând că cineva curăță treptele (adio derdeluș!) sau pune sare pe bunătate de pante.
Dar aveam noi grijă. După ce se întuneca, coboram pe furiș, cu gecile peste pijamale, în papuci și cu mânuși, și puneam zăpada la loc; apoi turnam apă din sticle de lapte de-un litru, cele cu gură mare, peste pante, peste derdelușurile reconstruite pe jumătate din lățimea scărilor, ca să poată totuși coborî și adulții neînțelegători și să nu ni le mai strice iarăși.
Și seara adormeam rugându-ne să ningă mult, să se închidă școala.
(azi am un cititor din Bangladesh)

* text acum o săptămână, programat să-l postez vineri; dar vineri am fost la ortopedie.