Unde sunt zăpezile de altădat'?!

Cred că așa zăpadă n-am mai văzut din 86, când îmi amintesc că s-au oprit iar școlile, spre bucuria noastră neprecupețită; nu mai mergeam la ore, ci în Ștrand, în pădurea Trivale, cu sănii, patine, fiecare cu ce avea, și mai ales cu pungi "de-un leu", tare eficiente pe pantele din zonă. Eram mari, la Boema și la Grotă ne dădeau vin fiert (acel gust de interzis nici că l-am mai regăsit de-atunci), părinții erau la serviciu, vacanța nesperată era gustată din plin.
Le povesteam cu ani în urmă fetelor cum erau zăpezile copilăriei noastre; ele înclinau din cap înțelept, dar nici nu intuiau cum era atunci. Iarna lui 2009 le-a surprins - așa multă zăpadă nu văzuseră decât la munte - și li s-a părut fain, dar nefiresc. Acum înțeleg și ele cum era și mă distrează că deja nu mai vor zăpadă. Eu încă nu m-am săturat, acasă e frumos ca într-un tablou de iarnă al lui Ion Andreescu, cu o lumină incredibilă, cu nuanțe și umbre fine în peisajul în aparență alb-negru.
A nins liniștit și metodic luni, a nins și marți, s-au mai așternut mai bine de 30 cm de zăpadă, iar rezultatele muncii noastre întru deszăpezire au dispărut cu totul. Plugul local nici nu mai încearcă să urce, merge doar până într-o zonă unde poate întoarce bine, că altfel îl suspectez că nici n-ar intra pe uliță; așa că am renunțat la curățat drumul către sat, mașina rămâne lângă casa englezului iar până acolo am făcut tranșee - că nu se pot numi poteci -, spre bucuria celor care trec dealul către casă, prin pădure.
În curte, zăpadă e stăpână incontestabilă, doar la poartă și la găini ce e stratul mic, aleile au cam 80 cm adâncime (sau înălțime, depinde de unghiul din care privești problema), avem sensuri giratorii, intersecții, troiene, valuri - decor variat -, țurțuri unde nici nu gândești (frumoooși), cușme la stâlpii gardului și pe robinete, iar piticul de grădină manechin Salmonela a trecut cu ținuta la colecția de iarnă.
N-am mai curățat drumul și curtea, nici pomii nu i-am mai scuturat, dar domnul meu a fost tare hărnicuț și a deszăpezit tot cimentul de lângă casă; exeriența anilor trecuți ne face să știm că zăpada va deveni cândva apă și se va refugia în beci, lucru nu tocmai plăcut de altfel, dar care poate fi limitat.
În grădină stratul de omăt e cam de-un metru, doar pomii și gardurile exterioare se mai văd și mă întreb oare cine va supraviețui: smochinul, magnolia, rodonelul, arțarul canadian, tufișul cu flori albe, puieții fructiferi puși în primăvară? Am ceva emoții și pentru conifere, tufele de plante aromatice, iasomii.
Dar toate acestea nu mă împiedică să mă simt ca într-o carte poștală ilustrată, numai bună de trimis de Crăciun.