-
Cum o da Bunul
Dumnezeu, iacă, la un an bun fro trei proşti.
-
Dar aşa era şi pe
vremuri, cu primăvară scurtă, rece, ploi multe şi apoi secetă?
-
Deh, cum iera anu’.
Iera secetă, iera şi inundaţii, iera şi zăpadă multă.
-
Nu e mai cald
acum vara, nu e mai frig iarna?
-
Nu ie, taică, ie
cum ie anu’.
Nu vremea s-a schimbat, ci noi. Copil
fiind, în primăvară n-aveam timp de analize meteo, termometrul era unul singur,
se punea sub braţ şi îl uram pentru că deseori prevestea un stat în casă de
două-trei zile. Dacă nu ploua, era timp de fotbal, dacă ploua, de expediţii
prin subsoluri şi de “dat cu liftul” la blocurile turn. Vara eram baterii de
energie şi nu ne toropea căldura, chematul în casă al părinţilor era mereu
frustrant şi de neînţeles – păi de ce îi e aşa cald? -, iar perspectiva
somnului de după-amiază ne umplea de spaime; asta până când apucam să stăm
cinci minute în pat, când filmul se rupea brusc pentru măcar o oră. Timpul
stătea în loc, ceasul nostru indica doar vacanţă, iar limbile orelor treceau de
la licurici la mere văratice şi concediul la mare, de la drumeţie şi bicicletă la raţele şi vânătorii şi ţară ţară vrem ostaşi, de la încurcat
spicele de grâu ale lanului dinspre Smeura la pere, struguri, pepeni şi porumb fiert, cu
punctul de spaimă terminus - mirosul de rechizite noi. Era primul semn că
vacanţa e pe sfârşite şi prevestea groaznica întrebare măi copile, tu chiar ţi-ai făcut temele de vacanţă?
Toamna venea cu prune, struguri
şi vinete coapte pentru iarnă, cu miros de oţet, borcane învelite în pături şi
buchete de mărar. Venea cu bucuria revederii colegilor, cu tenisul în curtea
şcolii, cu poveşti despre cum mi-am
petrecut io vacanţa de vară, cu măsurătorile la tocul uşii şi aaaa, eu am crescut mai mult.
Geaca îşi intra în drepturi şi
singura constatare pe care-o făceam era că am mai multe buzunare ce puteau fi
umplute cu comori, ploaia ne făcea să stăm în faţa scării, sub copertină, spre
bucuria părinţilor care măcar ştiau unde suntem, iar răcirea vremii era prilej
de bucurie: prevestea iarna şi pentru asta ochii erau aţintiţi spre cer în
speranţa unor fulgi de nea la început de noiembrie. Frigul era un impediment
minor depăşit cu zece minute de drăgălit caloriferul din casa scării.
Decembrie venea cu nerăbarea
Crăcinului şi dorul de vacanţă, cu colindat, brad împodobit şi de obicei zăpadă,
cu cazemate şi bătălii. Revelionul era cu prăjituri coapte în bucătărie, artificii,
gălăgie şi turnirurile cu brazii scoşi din casă, apoi iar începea şcoala şi bătăliile
zăpezii se mutau în curtea ei. Urmau ghioceii, cocărăii şi florile Paştelui din
Trivale, poieniţa de vizavi de schit se trezea la viaţă, platoul se umplea cu
fotbalişti, gimnaşti, karateka şi judokani amatori de toate vârstele, apoi zarzării
şi cireşul negru de lângă Casa Pionierilor; ieşeau puii din ouă şi cuiburile
trebuiau vegheate de aproape, venea vreamea coroniţelor de salcie, margaretele
şi fragii se cereau culese.
Un an dura o eternitate şi timpul
trecea altfel pentru că îl măsuram cu altă unitate de măsură. Încă nu uitasem că
lucrurile cu adevărat importante nu ţin de a avea, ci de a face, a şti, a
deveni; iar când acum mi-e dor, nu de acolo
mi-e dor, ci de atunci.
N-am făcut vreo şcoală sau ceva
cursuri în care să mă pregătesc pentru meseria de adult; m-am calificat fără să
ştiu la locul de muncă şi nu am cum să-mi dau demisia. Dar numai de mine
depinde să-mi populez calendarul cu notiţe: 15 iunie – licuricii, 24 iunie –
coroniţa de sânziene, 10 iulie merele dulci, 1 august pepenii, 1 septembrie
rechizite. Creioanele Koh I Noor, gumele şi ascuţitorile mecanice au rămas; manualele
le-am înlocuit cu cărţi, caietele cu coli A4 şi agende cu hârtie ivoar, stiloul
cu pixuri colorate şi mine Parker dolofane. Aduc comorile acasă, le adulmec cu
nări fremătânde, da, e cald, dar ştiu eu cu bucurie că în curând vine ea toamna,
cu struguri mere pere în coşul de răchită şi tărtăcuţe vărgate pe pervaz, cu
buchete de mărar şi miros înţepător de oţet, cu borcane friguroase învelite în
pături şi gem de prune clocotind domol în tuci...
* Ca răspuns la
dilemele Cristinei.
5 comentarii:
Can I clone your article to my blog? Thank you.
Ce dor mi s-a facut si mie de "atunci" :)
he he, frumooooos, frumos! la tine copilaria a avut alte teme. la mine copilarie a fost in vacantele de vara, cand mamele ne trimiteau pe noi, verisorii, la bunici. de vacantele de iarna nu-mi amintesc multe, caci la noi iarna era intre munti si era intuneric :)
Doamne, cit de dor imi este de acea perioada! Saru'mina pentru postare. Am lacrimi in ochi dar si o stare de bine. :)
@Anonim - yes, thx
@greenzonelife - he he he
@cristina - mi-am dorit sa-ti fie o secunda mai bine, mai simplu, mai clar
@@CCristinaC - o vizita cu gandul atunci poate face minuni uneori. ma bucur ca ti-a mers la suflet, multumesc.
Trimiteți un comentariu