Atunci/Acum. Calendar*

      -         Cum o da Bunul Dumnezeu, iacă, la un an bun fro trei proşti.

-         Dar aşa era şi pe vremuri, cu primăvară scurtă, rece, ploi multe şi apoi secetă?

-         Deh, cum iera anu’. Iera secetă, iera şi inundaţii, iera şi zăpadă multă.

-         Nu e mai cald acum vara, nu e mai frig iarna?

-         Nu ie, taică, ie cum ie anu’.

Nu vremea s-a schimbat, ci noi. Copil fiind, în primăvară n-aveam timp de analize meteo, termometrul era unul singur, se punea sub braţ şi îl uram pentru că deseori prevestea un stat în casă de două-trei zile. Dacă nu ploua, era timp de fotbal, dacă ploua, de expediţii prin subsoluri şi de “dat cu liftul” la blocurile turn. Vara eram baterii de energie şi nu ne toropea căldura, chematul în casă al părinţilor era mereu frustrant şi de neînţeles – păi de ce îi e aşa cald? -, iar perspectiva somnului de după-amiază ne umplea de spaime; asta până când apucam să stăm cinci minute în pat, când filmul se rupea brusc pentru măcar o oră. Timpul stătea în loc, ceasul nostru indica doar vacanţă, iar limbile orelor treceau de la licurici la mere văratice şi concediul la mare, de la drumeţie şi bicicletă la raţele şi vânătorii şi ţară ţară vrem ostaşi, de la încurcat spicele de grâu ale lanului dinspre Smeura  la pere, struguri, pepeni şi porumb fiert, cu punctul de spaimă terminus - mirosul de rechizite noi. Era primul semn că vacanţa e pe sfârşite şi prevestea groaznica întrebare măi copile, tu chiar ţi-ai făcut temele de vacanţă?

Toamna venea cu prune, struguri şi vinete coapte pentru iarnă, cu miros de oţet, borcane învelite în pături şi buchete de mărar. Venea cu bucuria revederii colegilor, cu tenisul în curtea şcolii, cu poveşti despre cum mi-am petrecut io vacanţa de vară, cu măsurătorile la tocul uşii şi aaaa, eu am crescut mai mult.

Geaca îşi intra în drepturi şi singura constatare pe care-o făceam era că am mai multe buzunare ce puteau fi umplute cu comori, ploaia ne făcea să stăm în faţa scării, sub copertină, spre bucuria părinţilor care măcar ştiau unde suntem, iar răcirea vremii era prilej de bucurie: prevestea iarna şi pentru asta ochii erau aţintiţi spre cer în speranţa unor fulgi de nea la început de noiembrie. Frigul era un impediment minor depăşit cu zece minute de drăgălit caloriferul din casa scării.

Decembrie venea cu nerăbarea Crăcinului şi dorul de vacanţă, cu colindat, brad împodobit şi de obicei zăpadă, cu cazemate şi bătălii. Revelionul era cu prăjituri coapte în bucătărie, artificii, gălăgie şi turnirurile cu brazii scoşi din casă, apoi iar începea şcoala şi bătăliile zăpezii se mutau în curtea ei. Urmau ghioceii, cocărăii şi florile Paştelui din Trivale, poieniţa de vizavi de schit se trezea la viaţă, platoul se umplea cu fotbalişti, gimnaşti, karateka şi judokani amatori de toate vârstele, apoi zarzării şi cireşul negru de lângă Casa Pionierilor; ieşeau puii din ouă şi cuiburile trebuiau vegheate de aproape, venea vreamea coroniţelor de salcie, margaretele şi fragii se cereau culese.

Un an dura o eternitate şi timpul trecea altfel pentru că îl măsuram cu altă unitate de măsură. Încă nu uitasem că lucrurile cu adevărat importante nu ţin de a avea, ci de a face, a şti, a deveni; iar când acum mi-e dor, nu de acolo mi-e dor, ci de atunci.

N-am făcut vreo şcoală sau ceva cursuri în care să mă pregătesc pentru meseria de adult; m-am calificat fără să ştiu la locul de muncă şi nu am cum să-mi dau demisia. Dar numai de mine depinde să-mi populez calendarul cu notiţe: 15 iunie – licuricii, 24 iunie – coroniţa de sânziene, 10 iulie merele dulci, 1 august pepenii, 1 septembrie rechizite. Creioanele Koh I Noor, gumele şi ascuţitorile mecanice au rămas; manualele le-am înlocuit cu cărţi, caietele cu coli A4 şi agende cu hârtie ivoar, stiloul cu pixuri colorate şi mine Parker dolofane. Aduc comorile acasă, le adulmec cu nări fremătânde, da, e cald, dar ştiu eu cu bucurie că în curând vine ea toamna, cu struguri mere pere în coşul de răchită şi tărtăcuţe vărgate pe pervaz, cu buchete de mărar şi miros înţepător de oţet, cu borcane friguroase învelite în pături şi gem de prune clocotind domol în tuci...

* Ca răspuns la dilemele Cristinei.