Seară de iulie cu pahar crem şi mâţă neagră

În paharul meu crem, de sticlă clară, cu vişinată, o muscă s-a sinucis. N-a suferit mult, a aterizat pe spate, a dat de două ori din picioare şi asta a fost tot.

Eram pe terasa din faţa bucătăriei, pe scaunul pliant de pescar, cu un taburet alb pe post de masă.

De pe scândura-bancă fixată de R. lângă taburet, Maşa se uită interesată în paharul meu. Se apropie, bagă lăbuţa în vişinată, apoi o scoate şi o linge prelung. Lăbuţa neagră văzută prin sticla crem devine maro şi face un unghi nefiresc la buza paharului. Mai încearcă o dată să scoată musca; iar se linge. Şi încă o dată.

Într-un târziu reuşeşte să o apuce cu gheruţele. O mănâncă de pe lăbuţă, se mai linge o dată responsabil, apoi coboară. Întâi se spală metodic, apoi mi se urcă în braţe. Mai bagă de două ori lăbuţa în pahar, se linge bine, oftează adânc şi se răstigneşte a somn pe picioarele mele.

Vânătoarea muştei o epuizase.